Monthly Archives: October 2021

RECORD ABSOLUT: 1.150 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore, la Iaşi

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 1.150 de cazuri noi de coronavirus, record absolut înregistrat de la debutul pandemiei şi până în prezent. Rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile, la nivelul judeţului Iaşi, este de 7,75 la mia de locuitori (faţă de 7,45 ieri). În municipiul Iaşi, rata de infectare este de 11,02 cazuri la mia de locuitori (faţă de 10,41 ieri). Potrivit Institutului Naţional de Sănătate...

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva au fost reintroduse în această dimineaţă în Catedrala Mitropoitană

În această dimineaţă, în jurul orei 6.00, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană, în cadrul unei procesiuni religioase oficiate de un sobor de preoţi în frunte cu PS Nichifor. Potrivit organizatorilor, la pelerinajul din acest an prilejuit de Hramul Sfinbtei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldove, au participat peste 85.000 de persoane. La fel ca anul trecut, credincioşii care...

IGSU, E.ON și Delgaz Grid lansează campania „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“

Situațiile în care părinții își lasă copiii în casă singuri ori nesupravegheați, crezând că în scurtul timp în care sunt ocupați în casă sau în curte cu diverse activități copiilor nu li se poate întâmpla nimic rău, continuă să fie numeroase. Cei mici sunt curioși și se pot juca cu prizele sau cu focul și atunci este suficient un moment de neatenție ca să se producă un incident care poate avea urmări grave. Nu puțini sunt copiii care...

Solidari cu oamenii! Solidari cu viața! Voluntarii Antibiotice Iași donează sânge la cea de-a 20-a acțiune de donare organizată de companie

Peste 70 de angajați Antibiotice au donat sânge în cadrul celei de-a 20-a ediții a campaniei “Donează sânge! Pune suflet pentru viață!”, organizată astăzi, 14 octombrie, de Fundația Antibiotice – Știință și Suflet, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași (CRTS Iași). “A contribui la însănătoșirea oamenilor, a fi solidari cu cei care au nevoie de sprijinul nostru se regăsește în ADN-ul companiei Antibiotice,...

În acest weekend, vino la Palas să descoperi noi oportunități de carieră și să te bucuri de produsele tradiționale!

Weekendul acesta ai la dispoziție o multitudine de activități interesante la Palas. Astfel, în zilele de 15 și 16 octombrie 2021, vino în Atrium pentru a descoperi sutele de oportunități profesionale de la Târgul de Cariere! După ce ai aplicat pentru job-ul tău de vis, poți să treci pe la standurile aflate pe esplanada de la intrarea principală din Palas Mall, pentru a te bucura de produsele de sezon aduse de producătorii tradiționali. Oamenii își...

FK Csikszereda – Poli Iaşi 3-1. Evoluţie jalnică, rezultat pe măsură

Elevii lui Costel Enache au suferit o corecţie severă, joi, la Miercurea Ciuc, fiind învinşi cu scorul de 1-3 (0-2) de FC Csikszereda în uvertura etapei a X-a a Ligii 2. Oaspeţii au făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din acest sezon, fiind depăşiţi  mai clar decât o arată scorul de o formaţie care înaintea întâlnirii era în subsolul clasamentului. Reuşitele gazdelor au fost semnate de Richard Jelena (min. 23 – după o nesincronizare gravă...

Personalul Spitalului modular de la Leţcani, suplimentat cu încă trei medici infecţionişti

“Din cauza creşterii continue şi necesității de spitalizare a pacieţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase va suplimenta necesarul de personal, începând de mâine, cu încă un medic primar şi doi medici rezidenţi, specialitatea boli infecţioase, care vor activa în cadrul secţiei exterioare Leţcani”, a anunţat în această seară medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva”. Potiivit...

Două unități de învățământ din municipiul Iași îşi suspendă cursurile în format fizic

Conform Ordinului nr. 5.338 al ministrului educației și al ministrului sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași a adoptat o hotărâre prin care se suspendă cursurile „față în față” la două unități de învățământ...

Trei focare noi de COVID-19 la Iaşi. La două spitale şi un liceu din municipiu

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat joi apariția a trei noi focare de COVID-19 în judeţ. Este vorba despre Spitalul „Providenţa” – Bloc alimentar, unde în urma anchetei epidemiologice trei bucătărese au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, Institutul Regional de Oncologie – Secţia Chirurgie onclogică, unde nouă persoane (şase cadre medicale şi trei pacienţi) au fost depistaţi cu noul tip de coronavirus şi, respectiv,...

Peste 5.000 de credincioşi prezenţi la Slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 5.000  de persoane au participat în această dimineaţă, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, la Slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldove. Procesiunea religioasă a fost condusă de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de înalte feţe bisericeşti, în frunte cu ÎPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul...
;