Lansare de carte a senatorului ieșean Ionel Agrigoroaei, la LIBREX

În cadrul Târgului de Carte LIBREX, vineri, 14 martie, începând cu ora 16.00, în Sala ”Vivaldi” din cadrul ansamblului PALAS (etajul 2) va avea loc prezentarea publică a lucrării ”Iar adevărul ne va face liberi”, semnată de senatorul Ionel Agrigoroaei. Lucrarea este o prezentare exhaustivă a istoriei post – decembriste a României privită într-o notă personală şi marcată de episoade care au ţinut prima pagină a ziarelor în această perioadă. Mari scandaluri de corupţie, acţiuni politice şi economice care au costat România zeci de miliarde de euro şi care au marcat prăbuşirea ţării noastre în sărăcie sunt prezentate cu patos şi cu un belşug de informaţii într-o lucrare ce ambiţionează a-i face pe cititori să îşi pună întrebarea fundamentală: ce putem face noi toţi pentru a trăi o viaţă mai bună? Cartea ”Iar adevărul ne va face liberi” va beneficia la Târgul de Carte LIBREX de prezentarea făcută de prof. dr. Anton Caragea, care a şi prefaţat lucrarea şi care a propus-o pentru ”Premiul de carte al anului 2013”. În cadrul conferinţei de prezentare a cărţii, Excelenţa Sa Ambasadorul Qatarului în România, Saad M. Al-Kobaisi, va înmâna împreună cu prof. dr. Anton Caragea, din partea Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică şi a comunităţii diplomatice, distincţia cultural ”Premiul de carte al anului 2013” senatorului ieșean Ionel Agrigoroaei, pentru lucrarea ”Iar adevărul ne va face liberi”. Pentru anul 2014, Statul Qatar este invitatul de onoare al ceremoniei ”Premiului de carte al României”. Statul Qatar este unul din partenerii privilegiaţi ai României în zona Golfului Arabic, fiind cunoscut pentru rezervele sale uriaşe de gaze şi pentru proiectele sale ambiţioase în domeniul energiei. Venitul naţional al statului Qatar este cel mai ridicat din lume iar perla Golfului Arabic, aşa cum este cunoscut statul Qatar în regiune este recunoscut şi pentru rolul său de promotor al culturii. Inaugurarea Muzeului Culturii Universale din Doha-Qatar a făcut din statul arab un centru mondial al culturii. Prezentarea lucrării ”Iar adevărul ne va face liberi” se transform, astfel, într-un moment deosebit, în care cititorii ieşeni se pot întâlni cu o prezentare în premieră a cărții, dar şi a culturii arabe şi a statului Qatar.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;