CSMS Iași este noul lider la zi, atât în clasamentul regulat, cât și în play-off, al Seriei I a Ligii a II-a, după ce sâmbătă, 15 martie, a învins în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), pe Rapid București, în derby-ul celui de-al doilea eșalon fotbalistic al țării. Înaintea partidei de sâmbătă, din Giulești, cele două formații se aflau în fruntea clasamentului, gazdele având un punct peste echipa antrenată de Marius Lăcătuș. În prezența a circa 8.000 de spectatori, ieșenii au făcut poate cea mai bună partidă din ultimii ani, învingând mult mai clar decât o arată scorul o formație în care ”vedetele” Daniel Pancu, Emil Dică sau Daniel Niculae au făcut figurație pe dreptunghiul de iarbă. Foarte bine așezați în teren de antrenorul Marius Lăcătuș, fotbaliștii ieșeni au dominat copios o echipă total dezorientată, departe de pretențiile unei foste prim-divizionare. Chiar în minutul 1, Olah a avut o bună ocazie de a înscrie în poarta apărată de Drăghia, în urma unui corner. Replica gazdelor nu s-a lăsat prea mult așteptată, în minutul 12, Daniel Niculae semnând una dintre puținele ocazii ale Rapidului, însă Capraco a fost la post. În continuare, ieșenii pun stăpânire pe joc, dar ratează incredibil prin Pălimaru (min. 11 și 22). Același Pălimaru a reușit, însă, să deschidă scorul în min. 45, printr-o semi-foarfecă din careul gazdelor, după o incursiune pe partea dreaptă a lui Bosoi, urmată de o centrare, deviată apoi cu capul de Liviu Mihai. Repriza a doua consemnează o dominare și mai evidentă a ieșenilor, care, la fel ca și în prima repriză, s-au întrecut în ratări, ”eroul” de la acest capitol fiind același Clement Pălimaru (min. 48 și min. 51). Golul al doilea ”cade”, astfel, firesc, în poarta gazdelor, autorul său fiind Liviu Mihai (min. 61, cu capul din careu, după o centrare excelentă de pe partea dreaptă a lui Țigănașu). Gazdele acuză șocul primirii golului, numărul durităților de pe teren crește, însă cei care sunt mult mai aproape de a marca sunt tot ieșenii, prin Herghelegiu (min. 65), Pălimaru (min. 69 și min. 78). Rapidiștii ar fi putut reduce din diferență în min. 82 (șut năprasnic al lui Săndulescu de la 30 de metri), sau în min. 90, prin Daniel Niculae, însă de fiecare dată, portarul oaspeților, Alessandro Caparco, a fost la post. A fost cea de-a patra victorie consecutivă a echipei antrenate de Marius Lăcătuș în acest mini-retur, după cele obținute în deplasare împotriva Clinceniului (scor 2-1) și a Unirii Slobozia (scor 2-0) și a succesului înregistrat miercuri, în Copou, în compania Farului Constanța (scor 4-0). În urma acestui rezultat, CSMS Iași a urcat pe primul loc atât în clasamentul regulat, cât și în cel alcătuit între primele șase echipe ale seriei, în urma căruia se vor decide cele două promovate în Liga I. În meciul de sâmbătă, din Giulești, CSMS Iași a evoluat în formula: Caparco – Radovic, Mihalache, Plămadă, Țigănașu – Bosoi, Olah, Crețu, L. Mihai (min. 76 Dedu) – Herghelegiu (min. 87 Onofraș), Pălimaru (min. 90 Dobre). Celelelte rezultate înregistrate în etapa a 20-a a Ligii a II-a (Seria I), disputate sâmbătă: Farul Constanța – CSM Unirea Slobozia 1-1, Rapid CFR Suceava – SC Bacău 1-2, Dunărea Galați – Unirea Târlungeni 1-1, ACS Berceni – Gloria Buzău 1-1. Clasament: 1. CSMS IAȘI – 37 p, 2. RAPID BUCUREȘTI – 35 p, 3. CSM Unirea Slobozia – 32 p, 4. FC Clinceni – 27 p, 5. ACS Berceni – 27 p, 6. SC Bacău – 21 p, 7. Gloria Buzău – 19 p, 8. Farul Constanța – 18 p, 9. Unirea Târlungeni – 17 p, 10. CF Brăila – 15 p, 11. Rapid CFR Suceava – 15 p, 12. Dunărea Galați – 11 p. Clasament play-off. 1. CSMS IAȘI – 16 p, 2. RAPID BUCUREȘTI – 15 p, 3. FC Clinceni – 14 p, 4. CSM Unirea Slobozia – 13 p, 5. ACS Berceni – 8 p, 6. SC Bacău – 8 p. Etapa viitoare (sâmbătă, 22 martie, ora 11.00): Farul Constanța – Rapid București, CF Brăila – Rapid CFR Suceava, SC Bacău – Dunărea Galați, Unirea Târlungeni – ACS Berceni, CSM Unirea Slobozia – Gloria Buzău. Formația CSMS Iași va sta, ca urmare a retragerii din competiție a echipei Sportul Studențesc București.