5:32 pm - Friday November 25, 0574

Ieşenii îşi pot achita taxele şi impozitele locale şi cu cardul, la Iulius Mall

În urma unui parteneriat încheiat între Primăria municipiului Iaşi, Visa Europe şi Banca Transilvania, ieşenii îşi pot achita dările în cadrul unui spaţiu special amenajat în complexul comercial Iulius Mall. Locaţia este deschisă zilnic până la sfârşitul lunii în curs, angajaţii municipalităţii asistând contribuabilii la efectuarea plăţilor între orele 14.00 şi 20.00. Plata poate fi efectuată cu orice tip de card bancar, cu ajutorul aceluiaşi sistem informatic disponibil şi în cadrul administraţiilor fiscale. Astfel, în baza actului de identitate, contribuabilii vor afla cu exactitate sumele de plată, inclusiv eventualele restanţe, având şi oportunitatea de a plăti parţial sau integral. Plata taxelor şi impozitelor locale poate fi realizată cu cardul şi la ghişeele finanţelor locale, prin intermediul terminalelor POS. În altă ordine de idei, în perioada 15 ianuarie – 31 martie are loc a cincea ediţie a campaniei naţionale de promovare a utilizării cardului pentru plata taxelor şi impozitelor locale. Posesorii de carduri Visa care îşi achită dările cu cardul în această perioadă vor participa la o promoţie în cadrul căreia vor putea câştiga, prin tragere la sorţi, premii totale în valoare de peste 130.000 lei. În acelaşi timp, pentru al doilea an consecutiv, Visa Europe, împreună cu băncile membre, organizează competiţia naţională de plată a taxelor şi impozitelor locale cu cardul, la care pot participa toate primăriile din ţară. Primăria care va susţine cel mai activ plata cu cardul va primi titlul onorific de “Primăria Viitorului”.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;