O nouă ediție a programului ”Săptămâna altfel”

Direcția Locală de Evidență a Persoanei (DLEP), prin intermediul Serviciului de Evidenţă a Persoanelor, anunță participarea la programul “Săptămâna altfel”, cu o campanie de informare privitoare la obţinerea primului act de identitate. Grupul ţintă îl reprezintă, cu precădere, elevii cu vârsta cuprinsă între 12-14 ani. După cum a declarat Marius Bodoga, directorul executiv al DLEP Iași, campania se va desfăşura la sediul acestei instituții, din Iulius Mall – etajul 2 şi va consta în prezentarea prevederilor şi procedurilor legale privind eliberarea actului de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani. Desfășurarea acțiunii se va face după următorul program: luni, 7 aprilie, între orele 14.30 – 16.30 (60 de elevi), marți, 8 aprilie, între orele 14.30 – 16.30 (60 de elevi), miercuri, 9 aprilie, între orele 14.30 – 16.30 (60 de elevi), joi, 10 aprilie, între orele 8.00 – 10.00 (60 de elevi), vineri, 11 aprilie, între orele 13.30 – 14.30 (30 de elevi).

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;