În oraș se lucrează intens la reparația carosabilului

Condiţiile meteo favorabile din această perioadă au permis SC Citadin SA să treacă la executarea lucrărilor de reparaţii în carosabil. Astfel, după cum informează reprezentanții Primăriei, până acum, respective de la începutul lunii martie, o cantitate de 350 tone de mixtură asfaltică a fost alocată lucrărilor de pe străzile Trei Fântâni, Sf. Ioan, Cetăţuia, Florilor, Rece, Sf. Teodor, bdul Primăverii, Han Tătar, Ciurchi, bdul Independenţei (parcare), Splai Bahlui mal drept, A. Panu (parcare), Fântânilor, Ignat, Eminescu, O. Botez, şos. Bârnova, M. Kogălniceanu, Buna Vestire, A. Vlaicu, Codrescu, N. Gane, Sulfinei, aleea T. Neculai, şos. Iaşi – Voineşti, Atelierului, Bularga, Ralet. ”Iniţial, societatea a lucrat cu șapte echipe, în prezent numărul echipelor de asfaltatori fiind de 11. În ultimele săptămâni s-au efectuat şi lucrări de refacere a carosabilului în urma intervenţiilor la reţelele de utilităţi subterane (intervenţii reţele apă – canalizare, reţele gaze naturale, intervenţii magistrale termoficare)”, a declarat viceprimarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;