Curs de dezvoltarea abilităţilor de viaţă la copii şi adolescenţi, organizat la Iași de Asociația ”Salvați Copiii”

 

Asociaţia ”Salvaţi Copiii”, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, derulează în perioada 26-28 martie, la Iaşi, cursul ”Dezvoltarea abilităţilor de viaţă la copii şi adolescenţi”, eveniment inclus în cadrul proiectului ”Schimbări mici, diferenţe MARI!”, co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. ”Seminarul se adreseaza specialiştilor din ONG-urile care desfăşoară activităţi pentru copii şi adolescenţi din judeţele Iaşi, Suceava, Neamţ, Vaslui, Botoşani şi Bacău, propunându-și să crească capacitatea acestora de a dezvolta şi implementa programe de abilităţi de viaţă la copii şi adolescenţi. În plus, seminarul va constitui o oportunitatea pentru specialiştii din întreaga regiune a Moldovei, de a forma sau consolida relaţii de colaborare. Astfel, va fi creată o reţea de profesionişti specializaţi în dezvoltarea abilităţilor de viaţă la copii şi adolescenţi”, a declarat Corina Mighiu, coordoantorul proiectului. Seminarul ”Dezvoltarea abilităților de viață la copii și adolescenți” este structurat pe o durată de trei zile şi va avea loc la Hotelul ”Unirea” din Iaşi. Toţi participanţii care vor urma cursul vor implementa, ulterior, programul de abilităţi de viaţă la cel puţin două grupe de copii sau adolescenţi. Proiectul, la fel ca toate evenimentele ce se vor desfăşura în cadrul acestuia, este înscris în demersul de Responsabilizare Socială, demarat de reţeaua naţională de ONG-uri ”Societal”, purtând marca de  “Eveniment responsabil”. Responsabilitatea socială este un principiu important al dezvoltării durabile, motiv pentru care politica generală de management a proiectului încearcă să răspundă celor patru indicatori de responsabilitate socială, respectiv indicatorii sociali, de mediu, economici şi de guvernanţă.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;