Asociația ”Alternative Sociale”, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic (CCD), invită ieșenii la expoziția ”Cariera prin ochii copiilor”, eveniment care va avea loc miercuri, 2 aprilie, ora 14.00, la Galeriile de artă ”Ion Neagoe”, din cadrul Casei Corpului Didactic Iași. Expoziția cuprinde o colecție de 20 de imagini realizate de copii din județul Iași, în cadrul unui program de tip photovoice, desfășurat de Asociația ”Alternative Sociale” în perioada decembrie 2013- martie 2014. Pe parcursul programului, copiii cu vârste cuprinse între 14-15 ani s-au împrietenit cu aparatul de fotografiat și au încercat să surprindă în imagini preocupările și acțiunile lor privind orientarea în carieră și pregătirea pentru viața adultă. La evenimentul de lansare vor participa copiii care au realizat imaginile, Alexandru Gulei, coordonator proiect, Asociația Alternative Sociale și Simona Vrânceanu, director Casa Corpului Didactic Iași și cadre didactice. Evenimentul se derulează în cadrul proiectului „ACT-IV – Abilități de Carieră pentru Tineri – Investiție în Viitor”, coordonat de Alternative Sociale în parteneriat cu Inspectoratele școlare, Casele Corpului Didactic, Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională din opt județe (Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați și Vrancea) și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași. Proiectul este finanțat de Romanian – American Foundation.