Elevii ieșeni, implicați în cadrul programului photovoice ”Cariera prin ochii copiilor”

Peste  50 de copii și cadre didactice de la școlile din municipiul Iași au participat la evenimentul de lansare a expoziției ”Cariera prin ochii copiilor”, organizată miercuri, 2 aprilie, de Asociația Alternative Sociale, la Casa Corpului Didactic. Cu această ocazie, copiii au povestit despre preocupările și acțiunile lor privind orientarea în carieră și pregătirea pentru viața adultă. ”În cadrul acestui program de photovoice am învățat noțiuni de bază despre culori, contrast, despre fotografie, în general. Apoi, am aplicat aceste cunoștințe. Am încercat să ilustrez în imagini planurile mele, visele mele privind cariera. Îmi doresc foarte mult să devin medic. Știu că am foarte mult de învățat, dar nu mă sperie acest lucru. Sunt printre cei mai silitori elevi din clasă, am 10 la toate materiile”, a declarat Camelia L., elevă în clasa a VII-a la Școala cu clasele  I-VIII Nr. 1,  din Lunca Cetățuii.  Camelia este unul din cei 12 copii care au participat la un program de tip photovoice, desfășurat de Alternative Sociale în perioada decembrie 2013 – martie 2014. Pe parcursul programului, copiii cu vârste cuprinse între 14-16 ani s-au împrietenit cu aparatul de fotografiat și au încercat să surprindă în imagini perspectivele lor asupra carierei pe care și-o doresc. Munca lor s-a concretizat într-o colecție de 20 de imagini. ”Orientarea în carieră trebuie să înceapă cât mai devreme. Acesta este motivul pentru care participanții la activitățile de orientare în carieră ale proiectului, autorii imaginilor cuprinse în expoziția de față, sunt elevi de gimnaziu.  Ei au fost puși în situația de a explora și de a cunoaște profesii diverse, reușind să acumuleze experiențe pe care le-au împărtășit celor din jur prin fotografie”, a afirmat Alexandru Gulei, coordonatorul proiectului, reprezentantul Asociației Alternative Sociale. Evenimentul se derulează în cadrul proiectului ”ACT-IV – Abilități de Carieră pentru Tineri – Investiție în Viitor”, coordonat de Alternative Sociale în parteneriat cu Inspectoratele școlare, Casele Corpului Didactic, Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională din  opt județe (Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați și Vrancea) și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași.  Proiectul este finanțat, în parte, printr-un grant oferit de Romanian – American Foundation. ”Proiectul ACT-IV reprezintă pentru Casa Corpului Didactic Spiru Haret din Iași un model de colaborare cu un partener foarte serios precum este Alternative Sociale. În cadrul acestui proiect, CCD Iași a gestionat dimensiunea formării cadrelor didactice din cele șapte județe ale regiunii Nord-Est, realizând un exercițiu al comunicării și implicării proactive a profesorilor, elevilor și partenerilor instituționali din comunitate”, a subliniat Elena Simona Vrânceanu, director Casa Corpului Didactic ”Spiru Haret” din Iași. Expoziția ”Cariera prin ochii copiilor” va putea fi vizitată la galeriile de artă ”Ion Neagoe” din cadrul Casei Corpului Didactic Iași, în perioada 1- 10 aprilie.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;