O nouă ediție a ”Bursei Generale a Locurilor de Muncă”, organizată la Iași și Pașcani

În organizarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AFOFM) Iaşi, vineri, 11 aprilie, între orele 9.30 – 13.30, în Sala Foayer a Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) din municipiul Iaşi, precum și la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din municipiul Paşcani, se va desfășura o nouă ediție a ”Bursei Generale a Locurilor de Muncă”. După cum a declarat Gabriela Vasilache, directorul executiv al AJOFM Iași, acţiunea este organizată cu scopul de a veni, în egală măsură, atât în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi angajatorilor care nu au avut posibilitatea selecţionării personalului necesar activităţilor din cadrul firmei. ”Angajatorii interesaţi în selecţionarea forţei de muncă sunt invitaţi să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă oferind astfel posibilitatea tuturor persoanelor interesate să obţină statutul de persoană ocupată”, a precizat direcotrul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași. Agenţii economici care doresc să se înscrie la această acțiune se pot adresa direct Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi, confirmând participarea prin comunicarea numărului de locuri disponibile, meseria/funcţia, completând Anexa nr.1a conform prevederilor Legii nr.76/2002. Pentru relaţii suplimentare, cei interesați pot apela numărul de telefon 0232.254.578.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;