Acord de colaborare semnat între Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România și Uniunea Consiliilor Raionale din Republica Moldova

După aproape 23 de ani de la declarația de independență a Republicii Moldova, vineri, 4 aprilie, la București a avut loc prima întâlnire între șefii celor mai importante instituții din România și reprezentanții conducerii politice și administrative a Republicii Moldova. Inițiatorul acestui important demers este președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, președintele Euroregiunii Siret – Prut – Nistru (ESPN). ”În aceste zile, la București s-au desfășurat mai multe lucruri în premieră după 1989, în România, și după 1991 în Republica Moldova, an în care această țară și-a câștigat independența, desprinzându-se din fostul URSS. Pentru prima dată, aproape întreaga administrație publică locală din Republica Moldova a făcut cunoștință cu cei mai importanți oameni de stat din România. Am început vizita președinților de raioane din Euroregiunea Siret – Prut – Nistru în parcurile industriale din județul Prahova, apoi am avut întâlniri cu premierul Victor Ponta, cu domnul Crin Aantonescu,  președintele PNL, și cu președintele României, domnul Traian Băsescu. Cea mai importantă concluzie după toate aceste întâlniri este că, pe lângă președinții și premierii celor două state, și administrația publică locală, formată din președinții de raioane și președinții de consilii județene, afirmă răspicat adeziunea la Uniunea Europeană, către valorile, practicile și cerințele Uniunii Europene. În contextul actual, Uniunea Europeană este nu numai un facilitator al bunăstării, ci și o garanție a securității în zonă”, a declarat Cristian Adomniței. Ziua a început cu o întrevedere a membrilor delegației bilaterale cu fostul președinte al Senatului, Crin Antonescu, urmată apoi, la Palatul Victoria, de o întrevedere cu premierul României, Victor Ponta, viceprim-ministrul Liviu Dragnea, și senatorul Mircea Geoană. Ulterior, la Palatul Parlamentului a avut loc o întâlnire între membrii Euroregiunii Siret – Prut – Nistru și cei ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. Cu această ocazie, președintele Euroregiunii Siret – Prut – Nistru, Cristian Adomniței, și președintele Uniunii Consiliilor Raionale din Republica Moldova, Gheorghe Cazacu, au semnat un acord de cooperare. Scopul principal al acestui acord este sprijinirea procesului de cooperare între cele două organizații, prin identificarea de parteneri pentru cooperare bilaterală între reprezentanții celor două părți, organizarea de proiecte comune, participarea la stagii de formare, implementarea în comun a proiectelor internaționale, din toate sursele de finanțare care pot fi accesate, schimburi de experiență și stabilirea de contacte între autorități publice locale, medii de afaceri și din alte domenii. La finalul zilei, membrii Euroregiunii Siret – Prut – Nistru au fost primiți de către președintele României,  Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. Domnia sa a încurajat, prin intermediul președinților de raioane, demersurile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Următoarea întrevedere oficială a membrilor Euroregiunii Siret – Prut – Nistru va avea loc la sfârșitul lunii iunie, în municipiul Bălți (Republica Moldova), cu ocazia celei de-a doua ediții a Forumului Economic al Euroregiunii. Președintele ESPN, Cristian Adomniței, a adresat invitații de participare la acest eveniment atât președintelui României, Traian Băsescu, cât și premierului Victor Ponta.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;