La Iași și-a deschis porțile ”Arena științelor medicale”

La sfârșitul săptămânii trecute, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T.Popa” din Iași a deschis porțile “Arenei Științelor Medicale”, invitând publicul ieșean să descopere secretele profesiei de medic. Evenimentul, programat timp de patru zile, în perioada 6-9 aprilie, pe esplanada din fața UMF Iași, se desfășoară în cadrul ”Iași Science Festival”, manifestare inclusă de Ministerul Educaţiei Naţionale în lista proiectelor aprobate pentru ”Săptămâna Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” – ediția 2014. “Arena Științelor Medicale” a fost deschisă oficial de prorectorii UMF Iași prof. dr. Dragoș Pieptu și prof. dr. Radu Iliescu, care au încurajat atât elevii, cât și pe pasionații de medicină,să descifreze și să descopere cât mai multe din secretele profesiei de medic. “Mă bucur că elevii, la vârsta aceasta, descoperă medicina prin joacă. Eu îmi doresc ca atunci când vor deveni medici, să constate că medicina nu este o joacă și, cu această speranță, îmi doresc ca cei mici de astăzi, să devină medicii ieșeni de mâine”, a spus prorectorul Universității de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa” din Iași, prof. dr. Dragoș Pieptu. La rândul său, prof. dr. Radu Iliescu a completat faptul că porțile universității sunt mereu deschise pentru cei care doresc să cunoască domeniul medical: “Este o mare bucurie să stăm de vorbă și să ne jucăm împreună. Porțile noastre sunt întotdeauna deschise. Problema este că poate aveți o reticență să le pășiți și, atunci, am ieșit în piață, ca să ne întâlnim pe teren neutru. Ne-am gândit că asta este o ocazie foarte bună să ne întâlnim înainte de toate aceste procedee complicate, care nu vi se vor mai părea atât de complicate când veți vedea ce frumos este atunci când faceți medicină, ceea ce sperăm să faceți. De aceea, vă spun bine ați venit din partea universității noastre și vă doresc să aveți parte de zile pline de distracție”.  Până pe 9 aprilie, elevii vor face cunoștință cu medici, studenți și rezidenți, care îi vor îndruma spre a descoperi misterele corpului uman prin diverse jocuri. Dar nu numai copiii au privit cu entuziasm festivalul. Vizitatorii prezenți la deschiderea evenimentului au putut vedea echipamente unde se vor face simulări de proceduri medicale şi manechine de resuscitare.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;