Programul Ansamblului Palas şi Iulius Mall de sărbători

Ieşenii şi nu numai se pregătesc intens pentru Sărbătorile Pascale, iar Palas şi Iulius Mall le vin în întâmpinare cu un program special. Astfel, clienţii se pot bucura de sesiuni prelungite de cumpărături şi îşi pot petrece minivacanţa relaxându-se la cafenele sau în spaţiile de distracţie.

Sâmbătă, 19 aprilie 2014, sesiunile de shopping pentru înnoirea garderobei cu articole în tendinţe şi cele pentru completarea listei de bunătăţi pentru Paşte se pot realiza în intervalul orar 10.00 – 18.00, în toate magazinele din PalasDuminică, prima zi de Paşte, este sărbătorită de toţi angajaţii îndrăgitei destinaţii de cumpărături, mall-ul fiind închis. De luni, 21 aprilie,programul revine la cel obişnuit, brandurile fiind deschise între orele 10.00 şi 22.00.

Clienţii care mai au de finalizat pregătirile pentru masa de Paşte sunt aşteptaţi la Auchan, care va fi deschis sâmbătă, între orele 08.00 şi 18.00Duminică, hypermarketul este închis, iar de luni se revine la programul standard, între orele 08.00 şi 23.00.

Amatorii de distracţie pot sărbători Paştele în oraş, la cafenelele şi restaurantele din Palas, deschise special pentru ei. Sâmbătă, programul destinaţiilor de relaxare este până la ora 18.00, iar duminică, în prima zi de Paşte, ieşenii şi nu numai pot savura cafeaua sau preparatele bucătăriilor internaţionale între orele 14.00 şi 22.00. Excepţie fac restaurantul Fenice şi cafeneaua La Corniche, care deschid de la ora 10.00 până la ultimul clientPapillon Café va funcţiona de la ora 14.00 până la ultimul clientMoo Cafe şi C House îşi aşteaptă clienţii între orele 12.00 şi 22.00KFC între orele 08.00 şi 24.00, La Folie între orele 14.00 şi 01.00, Quartz Lounge între orele 13.00 şi 24.00 şi Quartz Parc între orele 12.00 şi 23.00. De luni, programul cafenelelor si restaurantelor va fi cel normal, în intervalul orar 10.00 – 22.00.

Şi Iulius Mall va funcţiona după un program aparte în perioada sărbătorilor. Sâmbătă, 19 aprilie, magazinele vor fi deschise între orele 10.00 şi 18.00 pentru toţi cei care nu şi-au finalizat cumpărăturile, iar duminică vor fi închise. Luni, 21 aprilie, se va reveni la programul binecunoscut, 10.00 – 22.00.

Carrefour Market va avea orar prelungit vineri18 aprilieîntre orele 08.00 şi 23.00. Sâmbătă, ieşenii vor avea liber la cumpărături în intervalul orar 09.00 – 18.00, iar duminică, supermarketul va fi închisDe luni, orarul va fi cel din restul zilelor, între orele 09.00 – 22.00. 

Programul Palas şi Iulius Mall de Paşte

Magazine Palas Mall

Sâmbătă, 19 aprilie: 10.00 – 18.00

Duminică, 20 aprilie: Închis

Luni, 21 aprilie: 10.00 – 22.00

Hypermarket Auchan

Sâmbătă, 19 aprilie: 08.00 – 18.00

Duminică, 20 aprilie: Închis

Luni, 21 aprilie: 08.00 – 23.00

Cafenele şi restaurante Palas

Sâmbătă, 19 aprilie: 10.00 – 18.00

Duminică, 20 aprilie: 14.00 – 22.00

Luni, 21 aprilie: 10.00 – 22.00

Magazine Iulius Mall

Sâmbătă, 19 aprilie: 10.00 – 18.00

Duminică, 20 aprilie: Închis

Luni, 21 aprilie: 10.00 – 22.00

Carrefour Market

Vineri, 18 aprilie: 08.00 – 23.00

Sâmbătă, 19 aprilie: 09.00 – 18.00

Duminică, 20 aprilie: Închis

Luni, 21 aprilie: 09.00 – 22.00

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;