Deputatul PMP Petru Movilă a făcut apel la președinții filialelor locale ale PSD și PNL, primarul Gheorghe Nichita, și respectiv președintele Consiliului Județean (CJ), Cristian Adomniței, să se alăture demersului pe care l-a inițiat în urmă cu două săptămâni, privind declararea SC FORTUS SA Iași drept unitate strategică de importanță națională. Într-o conferință de presă, desfășurată miercuri, 16 aprilie, la sediul partidului, deputatul ieșean le-a cerut celor doi lideri locali ai PSD și PNL ”să lase orgoliile personale la o parte” și să-și dea mâna pentru sprijinirea, în Parlament, de către cele două formțiuni politice pe care le reprezintă, a acestei inițiative legislative. ”Din păcate, în prezent, SC FORTUS SA a ajuns o minge de ping-pong între PSD și PNL, care-și dispută activele acestei societăți de importanță capitală pentru Iași. În anul 2013 a fost aprobat planul de reorganizare judiciară a FORTUS, însă timp de un an și jumătate, USL, reprezentat de PSD și PNL, nu au mișcat un deget pentru ca acesta să fie pus în aplicare. Cele două partide, foste partenere în USL, poartă împreună vina pentru ceea ce se întâmplă acum la FORTUS. Cu toate acestea, Consiliul Județean (CJ) Iași a elaborat un plan prin care dorește preluarea unor active de la FORTUS, de la AVAS. În schimb, Primăria nu are niciun astfel de plan, însă anunță că își dorește să preia și ea unele active de la FORTUS. Gheorghe Nichita și Cristian Adomniței au intrat într-o competiție electorală falsă pe tema acestei societăți, din care pierd ieșenii și, în primul rând, FORTUS. Consider că cel mai important este acum ca planul de reorganizare al SC FORTUS să fie dus la bun sfârșit și nu în patrimoniul cui vor intra activele societății. Pentru aceasta, însă, este nevoie ca inițiativa prin care SC FORTUS SA urmează să fie declarată drept unitate strategică de interes național să fie sprjinită de toate formațiunile politice, inclusiv de PSD și PNL”, a declarat Petru Movilă. Potrivit actului normativ elaborat de parlamentarul ieșean, în calitate de unitate strategică de importanță naţională, SC FORTUS Iaşi va presta activităţi de proiectare, producere şi comercializare de utilaje tehnologice complexe, subansambluri şi piese de schimb pentru industria minieră, metalurgică, energetică, de materiale de construcţii şi refractare, producţie specială, semifabricate turnate din fontă şi oţel, piese forjate şi matriţate, inclusiv servicii şi asistenţă tehnică pentru modernizarea capacităţilor de producere a energiei electrice hidro şi pe cărbune, pentru implementarea tehnologiei de producere a energiei electrice neconvenţionale prin utilizarea centralelelor eoliene, pentru modernizarea sectoarelor de activitate din industria extractivă şi a cimentului, precum şi pentru industria de apărare prin trecerea la producţia specială. Proiectul de lege elaborat de deputatul Petru Movilă mai prevede că, pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiei de unitate strategică de importanță naţională, SC FORTUS SA Iaşi are dreptul la primirea unei compensaţii financiare de la bugetul de stat, costurile care urmează să fie luate în calcul la stabilirea nivelului compensaţiei cuprinzând toate cheltuielile fixe şi variabile, curente şi de capital, efectuate pentru asigurarea activităţilor aferente, precum şi cota-parte ce revine acestor activităţi din cheltuielile comune ale societăţii. Potrivit proiectului de lege, pentru transformarea SC FORTUS SA în unitate strategică de interes național, bugetului Ministerul Finanţelor Publice pe anul 2014 ar urma să fie suplimentat cu suma de 110.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului.