Primăria va împărți pachete cu alimente pentru 200 de ieșeni nevoiași

Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, va fi şi în acest an alături de persoanele şi familiile aflate în dificultate, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte. Astfel, în cadrul unei acţiuni organizate pe pietonalul “Ştefan cel Mare și Sfânt”, vineri, 18 aprilie, începând cu ora 13.00, vor fi distribuite pachete cu alimente unui număr de 200 de persoane singure, sau familii vulnerabile din punct de vedere social, aflate în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Comunitară. Alimentele care vor fi împărţite au fost colectate în cadrul acţiunii “Donează pentru un zâmbet”, ce a mizat pe solidaritatea socială a ieşenilor. Fiecare pachet va conţine alimente necesare mai ales în preajma sărbătorilor luminate: făină albă, drojdie, ulei, orez, făină de porumb, cozonaci şi dulciuri.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;