Conferințe pe tema protejării mediului la Ateneul ”Tătărași”

Primăria municipiului Iaşi, în parteneriat cu Salubris SA şi Sota Grup 21 SA Piteşti, organizează luni, 19 mai, de la ora 11.00, la Ateneul Tătăraşi, evenimentul “Prin educaţie, cu toţii ajutăm mediul înconjurător”. Acesta se adresează elevilor din clasele V-VIII, din 10 şcoli din municipiul Iaşi şi îşi propune să dezbată câteva din cele mai importante teme legate de protecţia mediului înconjurător: prevenirea generării de deşeuri de ambalaje, importanţa colectării selective a deşeurilor şi a reciclării acestora, responsabilitatea pe care cetăţenii o au faţă de mediul în care trăiesc. Marţi, 20 mai, ora 11.00, tot la Ateneu, are loc un alt eveniment: “Colectarea selectivă a deşeurilor – informare, responsabilitate, legislaţie!”. În cadrul conferinţei vor fi dezbătute următoarele subiecte: prevenirea generării de deşeuri de ambalaje, importanţa colectării selective a deşeurilor şi a reciclării acestora, responsabilitatea autorităţilor/ agenţilor economici/ cetăţenilor referitor la colectarea selectivă a deşeurilor. Evenimentul se adresează atât asociaţiilor de proprietari, cât şi cluburilor de pensionari de pe raza Iaşului, membrilor activi în comunitatea ieşeană în toate aspectele, inclusiv în cel al protejării mediului înconjurător.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;