Prezent miercuri, 21 mai, la Iași, ministrul Transporturilor, Dan Șova, a anunțat, într-o conferință de presă desfășurată la Primărie, alocarea de fonduri europene pentru modernizarea Aeroportului Internațional Iași. ”În zilele următoare se vor termina discuțiile de la București cu Comisia Europeană. Săptămâna viitoare proiectul va fi făcut public. El va fi cuprins în Masterplanul de transport”, a declarat ministrul. Întregul proiect costă 56,744 milioane de euro, iar finanțarea europeană este de 55% din valoarea totală. ”Avem trei obiective: o pistă de 2.400 de metri, extinderea spațiului de parcare și construirea unui nou terminal de pasageri. Lucrările vor trebui terminate până în august 2015. Va veni o echipă de control de la minister pentru a urmări construcția”, a afirmat Dan Șova. Ministrul Transporturilor a precizat că totalul sumelor alocate în perioada 2007 – 2013 domeniului aeronautic prin POS – T a fost de aproximativ o sută de milioane de euro. Totodată, ministrul Transporturilor a anunţat că lucrările la autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ ar putea începe în septembrie-octombrie 2015, urmând ca acestea să fie finalizate în octombrie-noiembrie 2017. Documentațiile pentru scoaterea la licitație a studiilor de fezabilitate privind segmentele de autostradă Ungheni – Iași – Târgu Neamț, Târgu Neamț – Ditrău și Ditrău – Târgu Mureș au fost transmise către ANRMAP spre validare și publicare, urmând ca anunțurile de licitație să fie publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. ”Prin județul Iași vor trece trei autostrăzi. Pentru două dintre ele am lansat procedurile, iar pentru a treia documentația este la ANRMAP. Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț a fost propusă de mine să fie finanțată din acciză. Cred că va fi acceptată propunerea”, a susținut Dan Șova, referindu-se și la tronsoanele Bacău – Pașcani și Pașcani – Siret. ”Iată că, așa cum am spus și eu, și premierul Victor Ponta, Moldova nu numai că este uitată de Guvern, ci va avea legături rutiere, prin autostrăzi, atât către Sud, cât și către Vest”, a afirmat, la rândul său, primarul Gheorghe Nichita. De asemenea, acesta a salutat și alocarea celor peste 56 de milioane de euro pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași. ”Este unul dintre marile proiecte asumate de USL prin Manifestul pentru Iași, un proiect pentru care s-au angajat în mod explicit foștii noștri colegi din PNL, dar pe care reușește să îl realizeze Guvernul Ponta. Ce trebuie să se înțeleagă este faptul că acest proiect nu este al PNL, ci al ieșenilor și al moldovenilor, și este important că acest proiect se realizează cu fonduri europene nerambursabile”, a mai declarat Gheorghe Nichita.
Fonduri europene pentru Aeroportul Internațional Iași și autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș
Filed in: Informațía zilei, Politic