Noi cursuri de iniţiere, perfecţionare şi specializare organizate de Camera de Comerţ

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi vine în întâmpinarea nevoilor de formare pe piaţa muncii   diversificându-şi paleta de cursuri autorizate ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări), cursanţii având posibilitatea să obţină, în urma cursului final susţinut în faţa unei comisii, a unui certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.

„Miercuri, 28 mai, demarează cursul de Manager proiect (40 ore), iar în următoarele 2-3 săptămâni vor începe şi noi serii din cursurile de: Inspector resurse umane (80 ore), Contabilitate primară şi financiară (105 ore), Expert achiziţii publice (44 ore), Expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene (24 ore), Formator (40 ore), Competenţe antreprenoriale (40 ore), precum şi cursul de Responsabil cu gestionarea deşeurilor (8 ore), un curs de specialitate conform prevederilor legislaţiei, care nu necesită autorizare ANC. Practic, suntem pe ultima sută de metri cu înscrierile şi aşteptăm la înscrieri participanţii de ultim moment. Sorin Gheorghiu, Şef Departament Sprijinirea Afacerilor

„Orarul va fi flexibil, lectorii noştri stabilind de comun acord cu participanţii, în prima zi de curs, în funcţie de nevoile şi condiţionările acestora, zilele din săptămână şi durata fiecărei sesiuni de lucru. Calendarul cursurilor este afişat pe site-ul www.cciasi.ro, iar cursurile de ţin în sălile de curs ale Camerei de Comerţ din Iaşi, B-dul Carol I nr. 27, Dealul Copou.” – Gina Sîrghi, Coordonator Centrul de Training al Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi

Sunt prevăzute discounturi pentru anumite categorii de salariaţi, pentru şomeri, studenţi precum şi pentru înscrierile colective, iar plata cursului se poate face eşalonat, sub forma unui avans achitat până la începerea cursului şi a unei tranşe finale până la terminarea acestuia.

„Beneficiem de lectori valoroşi şi condiţii logistice optime pentru desfăşurarea acestor cursuri, oferind cel mai bun raport calitate/preţ. Cursurile Camerei de Comerţ se adresează în mod direct atât firmelor, pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului, cât şi persoanelor fizice individuale care doresc să dobândească sau să-şi îmbunătăţească propriile competenţe pentru şanse mai bune pe piaţa muncii.”Sorin Gheorghiu, Şef Departament Sprijinirea Afacerilor

Pentru detalii şi înscrieri, persoanele interesate sunt rugate să acceseze site-ul Camerei de Comerţ: www.cciasi.ro.

Filed in: Economic

Comments are closed.

;