În perioada 29 mai – 1 iunie, la Iași se desfăşoară cea de-a IX –a ediție a Concursului Național Transcurricular de Lectură și Interpretare ”Ionel Teodoreanu”, manifestare adresată elevilor din clasele V-VIII. La această competiţie, organizată de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Iași și Colegiul ”Costache Negruzzi”, sub egida Ministerului Educației Naționale(MEN), participă 200 de elevi din toate judeţele ţării, care urmează să susţină două probe, scrisă și, respectiv, orală, menite să valorifice competențe de receptare şi producere de mesaje scrise despre textul literar/nonliterar, explorat în relaţie cu alte tipuri de imagini artistice (plastice, muzicale, dramatice, cinematografice). ”Având în vedere tradiţionala colaborare între Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi și mediul educațional basarabean, în cadrul Parteneriatului Transfrontalier încheiat între I.S.J. Iași și D.G.E.T.S. Chișinău, la ediția din acest an va participa și un echipaj de dincolo de Prut, format din 10 elevi de gimnaziu, care au obținut premii importante la Olimpiada republicană de limba și literatura română, pentru a reprezenta Republica Moldova la această sărbătoare a literaturii, a artei și a educației în spaţiul privilegiat al culturii ieşene”, se precizează într-un comunicat de presă al IȘJ Iași. Gala de deschidere a evenimentului va avea loc joi, 29 mai, de la ora 17.30, în Aula ”Mihai Eminescu” a Universității ”Al. I. Cuza” Iași, festivitatea de premiere fiind programată duminică, 1 iunie, între orele 9.30-11.00, în Amfiteatrul Colegiului ”Costache Negruzzi”. Continuând tradiția instituită încă de la prima ediție a concursului, pe lângă premiile și mențiunile oficiale, acordate de Ministerul Educației Naționale, vor fi decernate premii speciale şi distincţii din partea organizatorilor, a autorităților locale, precum și a instituţiilor partenere din Iaşi, precum Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Muzeul Literaturii Române, editurile Polirom, Junimea, Adenium și revistele Cronica și Timpul. Programul oferit copiilor participanti de catre gazde este si in acest an variat și atractiv, dens din punct de vedere cultural și educațional: spectacol-lecție susținut de elevi și profesori ai Colegiului Național de Artă ”Octav Băncilă” Iași, ateliere de creație și vizită de documentare la Palatul Copiilor Iași, itinerar spiritual prin Cetatea metafizică a Iașilor (muzee, expoziții, centrul istoric al orașului), spectacol de comedie la Teatrul Luceafărul etc. Concursul Ionel Teodoreanu nu reprezinta pentru participantii din alte judete doar o competitie nationala, ci si un prilej de a descoperi cetatea ieșeană și farmecul ei.