5:32 pm - Tuesday November 23, 8269

Iașul dă starul celor mai tari evenimente ale verii: ”Zilele Prieteniei Bergenbier” 2014

În zilele de 7 și 8 iunie, Iașul va deveni ”capitala prieteniei”, odată cu startul evenimentelor muzicale ”Zilele Prieteniei Bergenbier”. Concertele vor avea loc în Piața Palatului Culturii din Iași, începand cu ora 17.00, atât sâmbătă, 7 iunie, cât și duminică, 8 iunie. După Iași, alte nouă orașe vor fi gazdele acestui eveniment muzical de amploare, respectiv Cluj Napoca, Craiova, București, Ploiești, Arad, Alba Iulia, Brașov, Galați și Constanța. Trupele care vor urca pe scenă la Iași, în prima zi a evenimentului, sunt Vunk, R.O.A., Shadowbox și OCS, în timp ce artiștii care vor cânta duminică sunt Paraziții, Vița de Vie, Șuie Paparude și ZOB. ”Pe durata celor două zile, ieșenii vor fi mesagerii prieteniei și a faptelor bune, împreună cu artiștii care vor cânta pe scena prieteniei. La fel ca anul trecut, Bergenbier va încuraja muzica bună și artiștii noi, care vor avea posibilitatea să se afirme chiar pe scena evenimentului. Astfel, în fiecare oraș în care se va organiza Zilele Prieteniei Bergenbier, câte două trupe din orașul respectiv vor cânta în deschiderea concertului. Aceste două trupe vor putea fi alese de fanii muzicii rock, în urma unui vot electronic organizat pe site-ul www.metalhead.ro”, a declarat Mihai Bonca, director marketing Bergenbier S.A. “Zilele Prieteniei Bergenbier” reprezinta cea mai mare suita de evenimente a anului 2014. Bergenbier îi adună pe oameni în jurul prieteniei și a valorilor sale. Anul trecut, la acest eveniment au particiapt peste 180.000 de prieteni Bergenbier, în cinci orașe din țara. Anul acesta, evenimentul se va desfășura în nu mai puțin de zece orașe, organizatorii estimând o prezență totală de peste 500.000 de persoane.  Pe 7 iunie, la Iași, se va da startul ediției a doua a evenimentelor “Zilele Prieteniei Bergenbier” cu un număr dublu de concerte față de editia precedentă, concerte care vor reuni vara aceasta numeroși artiști români. „Zilele Prieteniei Bergenbier” se vor încheia printr-un concert spectaculos, în data de 16 august, pe cea mai mare plaja din Constanța. Bergenbier S.A. este unul dintre cei mai activi producători de bere de pe piaţa românească, activând in România din anul 1994. Compania operează în prezent o unitate de producţie la Ploieşti iar echipa numără aproximativ 600 de angajaţi. Compania face parte din grupul Molson Coors Brewing Company, unul dintre cei mai mari producători de bere din lume. Portofoliul companiei cuprinde mărcile locale Bergenbier – cu sortimentele Bere blondă, Bere blondă fără Alcool, Fresh Lemon si Fresh Grapefruit – şi Noroc,  precum şi mărcile internaţionale produse local: Staropramen, Stella Artois, Beck’s,  Löwenbräu. Alături de acestea, compania importă specialităţile belgiene Leffe şi Hoegaarden.

Filed in: Economic

Comments are closed.

;