La fel ca în fiecare an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi, cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, organizează etapa judeţeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Private şi Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie ce are ca obiective perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor necesare intervenţiilor în situaţii de urgenţă. Acestea se vor desfăşura în zilele de 6 şi respectiv 7 iunie, începând cu ora 10:00, pe Stadionul Tineretului din municipiul Iaşi. Astfel, membrii serviciilor voluntare şi private vor avea de parcurs trei probe practice – “Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ştafeta 4 x 100 m” şi „Dispozitivul de intervenţie”, unde vor demonstra că şi-au însuşit modul de funcţionare a tehnicii din dotare şi că sunt pregătiţi să intervină pentru stingerea incendiilor care pot izbucni la gospodăriile populaţiei sau la diferite instituţii şi obiective economice. Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă este postat pe site-ul ISUJ Iaşi, www.isujis.ro.Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă clasate pe primele trei locuri vor fi recompensate, la finalul concursurilor, cu medalii şi cupe asigurate de către Consiliul Judeţean Iaşi. Amintim rezultatele deosebite obţinute în anii 2012 şi 2013 de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Lespezi, care a obţinut locul al II-lea la etapa naţională a acestui concurs şi de Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă S.C. Geo Sting S.R.L.Târgovişte Punct de Lucru OMV Petrom Iaşi, clasat pe locul V la aceaşi etapă în anul 2013.
Începe etapa judeţeană a concursurilor serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă
Filed in: Sănătate