Ieșenii, așteptați sâmbătă la Aroneanu, la cea de-a II-a ediție a ”AeroNautic Show”

Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 14.00, pe lacul Aroneanu va avea loc cea de-a II-a ediție a ”AeroNautic Show Iași” 2014. Evenimentul  îi aduce la Iași pe ”Baltic Bees”, o echipă privată de acrobație, care a luat naștere în Lituania, în anul 2008, cu scopul de a participa la diverse spectacole de aviaţie și expoziții, organizate peste tot în lume. Echipa este formată din piloți cu o experienţă cu mii de ore de zbor pe avioane de luptă militare, dar și pe avioane de înaltă acrobaţie: Artyom Soldoduha – cap de formaţie, Igor Yudkin – aripă stânga, Anatoly Perekriostov – aripă dreaptă, Alexander Zarinsh și Valery Sobolev. Echipa are baza și se antrenează pe Aeroportul ”Jurmala”, evoluând cu cinci avioane cu reacţie Albatross L-39C. De asemenea, ”Icarii Acrobați” vor fi din nou prezenți la Iași, aceștia fiind singurii piloți din țară care realizează show-uri de crepuscul. Principalul organizator al evenimentului este Consiliul Județean (CJ) Iași, alături de Asociația Aeronautică Română, Aeroportul Iași și Patronatul Aeroporturilor din România. Intrarea este liberă pentru public și toți cei interesați să urmărească îndeaproape acest eveniment, cu adevărat spectaculos, sunt invitați să vina din timp în zona lacului Aroneanu. Arealul va fi amenajat corespunzător unei zile petrecute la iarbă verde, cu familia. “Totul va fi pregătit pentru ca publicul să se bucure de un spectacol unic. Evenimentul va combina două domenii spectaculoase: aviația și domeniul nautic. Pasionații de aviație din întreaga țară,  dar mai ales din zona Moldovei, sunt așteptați la Iași”, a declarat Cristian Adomniței, președintle CJ Iași. Aeroportul Iași aduce la cunoștința publicului larg măsurile dispuse prin Dispoziția Primarului Municipiului Iași nr. 490 din 12.06.2014, pentru desfășurarea în bune condiții a spectacolului aviatic programat sâmbătă, 14 iunie, pe malurile lacului Aroneanu. Astfel, se instituie sens unic pe str. Moara de Vânt, cu excepția mijloacelor de transport în comun, între orele 14.00-22.00 (obligatoriu după ora 16.00), după cum urmează: sens dinspre str. Eternitate – Aroneanu pentru afluire, sens dinspre Aroneanu – str. Eternitate pentru defluire, sens unic pe tronson cuprins între Moara de Vânt – str. Fântânilor (sens giratoriu) sens spre str. Fântânilor, circulație în ambele sensuri de la sens giratoriu Ciric spre str. I. Creangă și Aeroportul Iași; pentru parcare se vor pune la dispoziție parcările existente pe Drum Ciric, la intersecție cu str. Moara de Vânt; se vor introduc curse speciale ale RATP spre Aroneanu în data de 14.06.2014, având următoarele puncte de plecare: Palat, Tg. Cucului, P-ța Voievozilor, Piața Doi Băieți. Plecările vor fi începând cu ora 14.00, din oră în oră, (15.00, 16.00), iar returul la terminarea spectacolului aviatic. Recomandarea Aeroportului Iași este de a folosi mijloacele de transport în comun care circulă pe traseul Iași- Aroneanu. În afara autobuzelor RATP, la care o călătorie costă 2 lei, microbuzele de transport rutier judetean vor circula după următorul program pentru ziua de astăzi, sâmbătă, 14 iunie: DUS, cu plecare din Tg.Cucu : 14:30, 15:00, 15:30, 16:00, 16:30, 17:00, 17:30, 18:00, 18:30, 19:00, 19:30, 20:00, 20:30, 21:00, 21:30, 22:00 și ÎNTORS, cu plecare din Aroneanu : 14:45, 15:15, 15:45, 16:15, 16:44, 17:15, 17:45, 18:15, 18:45, 19:15, 19:45, 20:15, 20:45, 21:15, 21:44, prețul unei călătorii fiind de 3 lei – coborare la Stația ”Pod Aroneanu”. De asemenea, Primăria Aroneanu va pune la dispoziție  microbuze care vor prelua persoanele din zona de parcare Ciric și le vor transporta gratuit pe malul lacului.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;