Primăria municipiului Iași și Dalkia Termo Iași continua acțiunea de verificare și corectare a listelor de întreținere care au fost reclamate de consumatori ca fiind întocmite incorect. Astfel, după ce, în luna aprilie a acestui an, 160 de familii și-au primit banii înapoi pentru ca au fost “încărcate” pe lista de întreținere, recent, alte câteva sute de familii beneficiază acum de aceeași măsură reparatorie. Săptămânal, fiecare caz reclamat de către ieșeni este supus analizei încrucișate, realizate de către reprezentanții Dalkia și ai Primăriei municipiului Iași. Până în prezent, 400 de familii și-au primit banii înapoi, după ce s-a dovedit că asociația de proprietari a împărțit incorect și ilegal costurile de încălzire pentru iarna 2013 – 2014. ”Dalkia Termo Iași rămâne fidelă principiului împărțirii corecte și legale a oricărei cheltuieli de pe lista comună de întreținere, urmând a fi duse până la capăt verificările în toate cele 141 de asociații de proprietari care au fost reclamate de către ieșeni și unde se observă deficiențe în această activitate. Asigurarea unui serviciu de calitate la un cost corect este atât angajamentul nostru, cât și al Primăriei municipiului Iași, autoritatea publică responsabilă direct de protejarea drepturilor ieșenilor (conform obligațiilor legale pe care le are în acest sens) și acționar al societății operatoare a Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, Director Comercial, Membru în Directoratul Dalkia Termo Iași S.A. Potrivit acesteia, acțiunile de verificare vor continua în fiecare săptămână, cu rezultate concrete care vor fi aduse la cunoștința ieșenilor, inclusiv prin intermediul mass-media. Pe baza modului de lucru agreat, Dalkia are reuniuni de lucru cu Serviciul Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei în fiecare joi, incepand cu ora 10.00 alternativ la Palatul Roznovanu și sediul Dalkia, până la soluționarea tuturor reclamațiilor de repartizare incorectă a costurilor cu încălzirea. În acest sens, pentru a-i ajuta pe reprezentanții asociațiilor de proprietari, Dalkia Termo Iați le pune acestora la dispoziție un tabel pentru recalcularea retroactivă, dar corectă, a costurilor cu încălzirea, pe listele de întreținere, precum și instrucțiuni de folosire a acestui tabel. De asemenea, cei interesati au la dispoziție capitolul din ”Ghidul președintelui și administratorului de asociație”, referitor la repartizarea costurilor cu încălzirea, precum și anexele aferente, dar și elemente referitoare la SET (suprafața echivalentă termic). Pentru informații suplimentare, echipa Dalkia poate fi contactată la Centrul de Apel non-stop cu număr gratuit 0 800 800 123, pe adresa de email iasi@dalkia.ro, sau la Biroul Relații Clienți, de la sediul din Calea Chisinaului nr. 25, etajul 1.
Continuă verificările la asociațiile de proprietari care au împărțit ilegal costurile la încălzire
Written by admin_ |
June 17, 2014
|
Comments Off on Continuă verificările la asociațiile de proprietari care au împărțit ilegal costurile la încălzire
Filed in: Administrație, Informațía zilei