Peste 400 de oameni de afaceri şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale din România, Republica Moldova, Ucraina, Germania, Polonia, Italia şi spaţiul Comunităţii Statelor Independente (CSI) au participat ieri, 25 iunie, la inaugurarea celei de-a doua ediţii a Forumului Economic Transfrontalier (25-26 iunie 2014). Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Judeţean Iaşi (www.icc.ro), Asociaţia „Euroregiunea Siret – Prut – Nistru” (www.euroregiune.org) şi Primăria Municipiului Bălţi (www.balti.md) şi a avut loc la Complexul Lido din Municipiul Bălţi. Discursurile de deschidere au fost susţinute de către Cristian Adomniței, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi totodată preşedintele Euroregiunii „Siret – Prut – Nistru”, şi Vasili Panciuc, primarul municipiului Bălţi. „Este esenţială desfăşurarea de astfel de forumuri pentru a pregăti integrarea europeană a Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei, mai ales că cele trei ţări vor semna chiar săptămâna aceasta acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană. Sper ca toate aceste ţări să meargă în pas accelerat pe calea aderării europene şi să nu facă greşelile pe care le-am făcut noi în procesul de aderare, mai ales în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Pentru oamenii de afaceri şi administraţiile din Republica Moldova şi Ucraina, Iaşul devine o poartă spre Vest. Prin astfel de evenimente Iaşul îşi valorizează poziţia geografică la graniţa de est a Uniunii Europene şi contribuie semnificativ la integrarea politică a vecinilor noştri în marea familie europeană”, a declarat Cristian Adomniței.
Invitaţii speciali care au participat la eveniment au fost Sergiu Sainciuc, viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Republica Moldova, Mihai Baciu, Consulul Onorific al României la Bălţi, Valerii Colomieț, Consilier în cadrul Ambasadei Ucrainei din Chişinău, Anatoliy Oliynyk, Guvernatorul Administraţiei de Stat Vinnitsa – Ucraina, Sergiy Svytko, preşedinte al Consiliului Regional Vinnitsa – Ucraina, Serhey Tatusiak, Preşedintele Euroregiunea „Nistru”, Enrico Martial, Directorul Agenţiei de Cooperare şi Dezvoltare a Regiunii Valle D’Aosta – Italia, Mathias Willenbockel, Şeful Direcţiei de Cooperare Internaţională din cadrul Ministerului Agriculturii şi Mediului Sachsen-Anhalt – Germania, Mircea Cosma, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi Ilie Rău, preşedintele Raionului Călăraşi – Republica Moldova, în calitate de reprezentant (vicepreşedinte) al Euroregiunii Siret – Prut – Nistru. Totodată, au susţinut scurte prezentări şi reprezentanţii sponsorilor: SC ApaVital SA Iaşi, Afaceri.ro, BCR Chişinău, SC Conest SA Iaşi şi SC Cotnari SA Iaşi.
La eveniment au mai participat reprezentanți ai Guvernelor României şi Republicii Moldova, corp diplomatic din România, Republica Moldova şi Ucraina, președinți ai Consiliilor Raionale membre ale „Euroregiunii Siret – Prut – Nistru” din Republica Moldova, președinți ai Consiliilor Județene din România, guvernatori și președinți ai regiunilor ucrainene de pe frontiera comună, președinți ai Camerelor de Comerț din România, Republica Moldova şi Ucraina, parteneri externi ai Primăriei Municipiului Bălţi și ai „Euroregiunii Siret – Prut – Nistru”, finanțatori, oameni de afaceri, rectori, reprezentanți ai societății civile.
După mesajele participanţilor menţionaţi au urmat prezentări ale Municipiului Bălţi, vizite la standurile Forumului, numărul firmelor prezente fiind mult mai mare decât cel de la ediţia de anul trecut, şi o masă rotundă pe teme administrative cu toţi membrii celor două Euroregiuni. Prima zi a evenimentului s-a încheiat cu un concert al Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi, susţinut la Palatului Culturii din Bălţi. Astăzi, 26 iunie, în cea de-a doua zi a Forumului, sunt programate vizite la obiective industriale și investiționale din Municipiul Bălți.
Ediţia I – Iaşi – 17-18 iunie 2013
În perioada 17-18 iunie 2013, la Centrul Expoziţional „Moldova” din Iaşi, a avut loc prima ediţie a Forumului Economic Transfrontalier. Consiliul Judeţean Iaşi şi Euroregiunea „Siret – Prut – Nistru” au organizat, pentru prima dată în România, un Forum economic transfrontalier dedicat companiilor şi administraţiilor publice de la graniţa de Est a Uniunii Europene. La eveniment au luat parte circa 400 de participanţi din mediul economic, administrativ şi politic. La deschiderea evenimentului au participat şi o delegație a membrilor Comisiei CIVEX a Comitetului Regiunilor.
Detalii despre Euroregiunea „Siret – Prut – Nistru”
În prezent, Euroregiunea „Siret – Prut – Nistru” (ESPN) are în componenţă Judeţele Iaşi, Vaslui şi Prahova din România şi Municipiul Bălţi şi 25 de raioane (Ialoveni, Anenii Noi, Basarabeasca, Călărași, Căușeni, Cimişlia, Criuleni, Dubăsari, Florești, Hâncești, Leova, Nisporeni, Orhei, Rezina, Şoldănești, Soroca, Ștefan Vodă, Străşeni, Telenești, Ungheni, Făleşti, Glodeni, Sângerei, Râșcani şi Drochia) din cele 34 care compun Republica Moldova, exceptând regiunile cu statut special Găgăuzia și Transnistria. ESPN are deja 12 ani de existenţă, dar Asociaţia şi-a dobândit personalitatea juridică în anul 2005. La început membri au fost Judeţele Iaşi şi Vaslui şi câteva raioane. Ulterior, au aderat şi ceilalţi membri. Pe baza bunelor relații stabilite în Ucraina, în noiembrie 2012, ESPN a semnat un acord de cooperare cu Euroregiunea „Nistru”, care include în lista membrilor regiunea Vinnitsa (Ucraina) și 7 raioane de pe frontiera de Nord și Nord-Est a Republicii Moldova.