Primaria municipiului Iași continuă lucrările pe Magistrala 2 de termoficare, derulate in cadrul proiectului european ce cuprinde, printre altele, înlocuirea a circa 11 km de conducte de rețea primară. ”Sub coordonarea reprezentanților Primăriei și cu asistența specialiștilor Dalkia, societățile executante continuă manevrele în ziua de marți, 1 iulie, astfel: pe ramura Independenței, în zona satrăzii Maior Irimia popescu, spre Maternitatea ”Elena Doamna”, conectarea definitivă a porțiunii de magistrală înlocuită la rețeaua existentă – conducte cu Dn 700 și 500 mm (precizăm că pe timpul derulării lucrărilor din ultimele săptămâni s-a folosit metoda provizoratelor, iar clienții sistemului centralizat de termoficare au fost alimentați cu apă caldă fără probleme). Pentru executarea acestor manevre, suntem nevoiți să întrerupem alimentatea cu apă caldă a clineților din zona Independenței – Lăpușneanu în ziua de marți, 1 iulie, între orele 7.00 – 19.00”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, Director Comercial, Membru în Directoratul Dalkia Termo Iași S.A.
Lucrările de reabilitare a sistemului de termoficare din municipiul Iași au fost împărțite în cinci zone, după cum urmează: zona 1: Bulevardul Tudor Vladimirescu – strada Mitropolit Iosif, în lungime totală de 860 metri liniari; zona 2: racord tronson Magistrala 2 – legătura cu PT 26 Tătărași (lungime 1.336 metri liniari; zona 3: strada Maior Eremia Popescu – PT Independenței (lungime 2.612 metri liniari; zona 4.1: Bucșinescu – strada Sfântul Lazăr – Tribunal – Hotel Moldova, în lungime 2.280 metri liniari; zona 4.2: Prefectură – PT Cuza Vodă – PT Ștefan cel mare – strada Morilor, în lungime 3.764 metri liniari. În total, lungimea totală din Magistrala 2, supusă lucrărilor de reabilitare, este de 10.852 metri liniari. Vechimea Magistralei 2 de apă fierbinte este între 26 și 34 de ani. Conducta are un diametru de 500 mm. În urma lucrărilor de reabiltiare a magistralei va crește eficiența pe această rețea primară de termoficare, prin eliminarea avariilor și scăderea pierderilor. Valoarea totală a lucrărilor este de circa 46,5 milioane de lei, cu TVA, durata execuției acestora fiind de 20 de luni, începand cu luna martie 2013.