Comunitatea europeană continuă să rămână principalul investitor strategic din regiunea Moldovei. Afirmația a fost făcută marți, 8 iulie, la Iași, de Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, în urma întrevederii pe care a avut-o, la sediul Instituției Prefectului Județului Iași, cu prefectul Romeo Olteanu. ”Uniunea Europeană este principalul investitor strategic din regiunea Moldovei și, implicit, din municipiul și județul Iași. Este, însă, nevoie de mai multe investiții în domeniul privat, principala preocupare a autorităților locale trebuind să fie crearea de noi locuri de muncă”, a declarat Angela Filote. În cadrul discuțiilor pe care le-a avut la sediul Prefecturii cu prefectul Romeo Olteanu, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România a anunțat intenția instituției pe care o reprezintă de a organiza, la toamnă, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri (FILIT) de la Iași a unui seminar internațional de traduceri. ”În cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu doamna Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, i-am prezentat un material cu o serie de propuneri de proiecte care urmează să fie finanțate de Uniunea Europeană și care să pună un accent mai mare pe calitate decât pe cantitate. Am cerut ca proiectele care au ca finalitate plusvaloarea și crearea de noi locuri de muncă să aibă prioritate la finanțare din partea Uniunii Europene în fața celor care până acum nu și-au îndeplinit rolul pentru care li s-a asigurat finanțarea”, a afirmat, la rândul său, prefectul Romeo Olteanu. În altă ordine de idei, Angela Filote a precizat că principala opțiune a României pentru postul de comisar european rămâne Dacian Cioloș, actualul comisar european pentru Agricultură.
Șefa Reprezentanței CE în România: ”Uniunea Europeană este principalul investitor strategic din regiunea Moldovei”
Filed in: Politic