Nichita: ”Finalizarea documentației privind construcția viitorului spital regional de urgențe trebuie urgentată”

Primarul Gheorghe Nichita consideră că documentația privind construcția viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași ar trebui să fie finalizată în cel mai scurt timp, astfel încât deschiderea finanțării europene pentru exercițiul bugetar 2014-2020 la acest capitol să prindă pregătite autoritățile locale. Într-o conferință de presă, șeful municipalității ieșene a făcut un apel către toți factorii locali responsabili să urgenteze finalizarea documentației pentru construcții viitoarei unități spitalicești. ”Aş vrea ca cei care sunt de specialitate și mă refer aici la domnul Vasile Cepoi, consilierul primului ministru pe probleme de sănătate, la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică, precum și la ceilalți factori responsabili, să strângă specialiştii lângă ei şi să înceapă efectiv să stabilească amplasamentul şi condiţiile necesare pentru ca și ca noi, cei din Primărie, să ne putem implica în această investiţie important, care are promisă finanţarea europeană “, a declarat Gheorghe Nichita. Din totalul celor opt spitale regionale de urgență, câte urmau să fie construite, inițial, în țară, în prezent au rămas în picioare doar două, respectiv cele de la Iași și Cluj. Viitorul Spital Regional de Urgențe de la Iași urmează să fie construit la Miroslava, pe un teren cu o suprafață de 12 hectare, aparținând primăriei din localitate, situat în spatele SC Antibiotice SA. Spitalul, cu o capacitate de 900 de paturi, urmează să fie construit în parteneriat public – privat, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la peste 300 de milioane de euro.

Filed in: Sănătate

Comments are closed.

;