55 de studenţi şi absolvenţi participă la cursurile „Şcolii de vară a+” oferite de Antibiotice

Timp de patru săptămâni, începând din data de 16 iulie, compania Antibiotice susţine ediţia a V-a a „Şcolii de vară a+”, dedicată studenţilor din ultimul an şi absolvenţilor facultăţilor de Farmacie, Chimie, Biologie şi Inginerie Chimică. Dedicată scopului pentru care s-a înfiinţat, „Şcoala de vară a+” îşi propune să formeze şi să atragă specialişti în diferite domenii specifice industriei farmaceutice, prin  familiarizarea candidaţilor cu mediul de lucru, conceptele şi reglementările din industria farmaceutică.

 “Astăzi am deschis din nou porţile „Şcolii de vară a+” pentru studenţi. Prin aceasta initiaţivă, care capătă deja tradiţie în compania Antibiotice, oferim studenţilor şi absolvenţilor din domeniile biologie, chimie, farmacie, inginerie chimică – domenii de interes major în dezvoltarea noastră strategică – posibilitatea acumulării de cunoştinţe specifice, dezvoltării unor aptitudini, precum şi identificarea de noi orizonturi de dezvoltare profesională în domeniul farmaceutic”, a declarat Mihaela Ceucă, şef birou Resurse Umane.

Cei 55 de cursanţi care au îndeplinit condiţiile necesare pentru a se înscrie la „Şcoala de vară a+” vor învăţa, de la specialişti din cadrul companiei,informatii practice despre activităţi de dezvoltare farmaceutică, asigurarea calităţii, regulatory affairs, producţie, cercetare clinică şi bioechivalenţă, farmacovigilenţă.

În cele 4 ediţii ale ”Şcolii de vară a+” Antibiotice a susţinut cursuri gratuite pentru 220 de cursanţi, din rândul cărora, în urma concursurilor susţinute, o parte au fost angajaţi în cadrul companiei.

Totodată, „Şcoala de vară a+” are şi o componentă internă, prin faptul că susţine cursuri de dezvoltare profesională şi personală pentru angajaţii Antibiotice. În acest an, cursurile dedicate angajaţilor s-au desfăşurat în lunile iunie şi iulie, şi au antrenat un număr de 500 de angajaţi cu studii superioare şi medii.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;