Județul Iași este lider la nivelul țării în privința numărului de solicitări de încheiere a contractelor de ucenicie, conform Legii nr. 275/2005, modificată și republicată în 2013, care a intrat în vigoare de la începutul acestui an. După cum a declarat joi, 17 iulie, într-o conferință de presă, Ciprian Necula, directorul adjunct al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM), în acest moment, la nivelul județului Iași există peste o sută de solicitări pentru încheierea de contracte de ucenicie, cele mai multe în domeniul confecțiilor și al industriei alimentare. ”Potrivit legii, contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, respectiv 12, 24 sau 36 de luni, în funcție de calificarea ucenicului, la care se adaugă o serie de alte prevederi specifice. Persoana fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă, la rându-i, să-i asigure plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale a acestuia. Persoanele care doresc să le fie încheiat un contract de ucenicie trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani. La sfârșitul contractului încheiat cu angajatorul, acestea vor obține o calificare prin ucenicie la locul de muncă. Certificatul de ucenicie, semnat de cele două părți, trebuie înaintat în vederea înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă în termen de maximum 20 de zile, documentul urmând să fie înregistat ca atare și în Registrul General de Evidență a Salariaților. Coordonatorul de ucenicie trebuie să aibă o vechime de cel puțin cinci ani în meseria respectivă”, a precizat directorul adjunct al AJOFM. Susținerea financiară a uceniciei la locul de muncă se poate realiza din resursele proprii ale angajatorului, sponsorizări ale persoanelor fizice și/sau juridice, fonduri structurale europene, bugetul asigurărilor de șomaj sau alte surse legal constituite (donații, taxe etc.). Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Iași acordă o subvenție lunară în valoare de 300 de lei de persoană pentru angajatorul care aplică legea uceniciei la locul de muncă.
Județul Iași, pe primul loc în țară la aplicarea legii privind ucenicia la locul de muncă
Filed in: Educație, Informațía zilei