De vineri, colecţionari din toată ţara vor fi prezenţi timp de trei zile, în Atriumul Palas Mall, la o nouă întâlnire cu iubitorii obiectelor înnobilate de trecerea timpului. Târgul de Artă şi Antichităţi va avea loc în perioada 25 – 27 iulie 2014 şi îi va încânta pe clienţi cu piese din argint, numismatică, filatelie, tablouri,statuete, bijuterii, mic mobilier, cărţi, ceasuri de colecţie, porţelanuri şi multe alte articole cu dichis.
Tot de vineri, cei aflaţi în căutarea unui cadou special sunt invitaţi în zona Hervis din Palas Mall, unde are loc Târgul Handmade by Fayette. Până duminică inclusiv, clienţii vor putea alege dintr-o varietate de obiecte lucrate cu mult talent şi îndemânare, precum: cercei, coliere, brăţări, cutii de bijuterii, accesorii vestimentare, lumânări parfumate, genţi, mici tablouri etc.
De vineri până duminică inclusiv, sesiunile de cumpărături vor fi acompaniate de recitaluri la pian. Momentele muzicale vor avea loc în Atriumul Palas Mall, între orele 16.00 – 18.00.
Sâmbătă, 26 iulie, echipa Eurolenguas îi invită pe copii să se bucure, împreună cu părinţii lor, de un picnic într-o limbă străină. Experienţa educativă inedită va avea loc pe gazonul din parcul Palas, de la ora 10.30,participarea fiind gratuită. Prichindeii vor avea parte de numeroase surprize, se vor juca şi, totodată, vor învăţa cât de distractivă poate fi engleza. Pe 2 august, copiii vor fi iniţiaţi în limba spaniolă, iar pe 9 augustvor lua contact cu limba franceză.
Întâlnirea celor mici cu lumea basmelor continuă şi în această duminică, în Palas Mall, zona Intersport, când marionetele Teatrului „Aşchiuţă” vor prinde viaţă şi îşi vor povesti peripeţiile.
Magazinele din Palas Mall îi aşteaptă pe clienţi cu promoţii tentante, de până la 70%, la articolele din colecţia de vară.