Proiect de formare a specialiştilor în domeniul asistenţei persoanelor vârstnice

Aproximativ  70 de specialişti din regiunea Moldovei şi-au dezvoltat abilităţile de lucru cu persoanele vârstnice, în cadrul unor sesiuni de instruire, organizate de organizaţia neguvernamentală “Alternative Sociale”. Asociaţia a pus, de asemenea, gratuit, la dispoziţia asistenţilor sociali şi a psihologilor de la nivel national, dar şi studenţilor de la facultăţile de profil, “Metodologia de lucru în asistenţa psiho-socio-juridică a persoanelor vârstnice”, lucrare lansată în acest an de această organizaţie. Astfel, în perioada februarie-iulie 2012, cinci profesionişti din cadrul Asociaţiei “Alternative Sociale” au susţinut sesiuni de instruire în judeţele Iaşi, Vaslui şi Botoşani, în cadrul cărora au format 70 de specialişti în domeniul asistenţei persoanelor vârstnice aflate în dificultate. „Seminarul a fost excelent, constituind un imens bagaj de informaţii pe care nu le aveam la acel moment. Am învăţat care sunt instrumentele de lucru în asistenţa socială şi psihologică a bătrânilor, cele mai frecvente probleme juridice cu care aceştia se confruntă, legislaţia actuală din acest domeniu şi competenţele instituţionale”, a declarat  Mădălina Achiţei, psiholog.  Cursurile de instruire au fost organizate pe baza “Metodologiei de lucru în asistenţa psiho-socio-juridică a persoanelor vârstnice”, lucrare lansată  de către specialiştii Asociaţiei “Alternative Sociale”, pe baza unei experienţe de asistenţă a peste 700 de vârstnici. În decursul lunii iulie, lucrarea a fost tipărită şi distribuită Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din întreaga ţară, precum şi tuturor instituţiilor interesate de la nivel naţional, care lucrează în acest domeniu. “Considerăm acest manual un instrument deosebit de util pentru dezvoltarea specialiştilor din domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice. Sperăm ca prin difuzarea acestuia tuturor celor interesaţi să crească nivelul de informare al personalului şi, totodată, să fie o modalitate de a atrage atenţia asupra problemelor vârstei a treia şi a nevoii de dezvoltare a serviciilor destinate lor” a afirmat Miron Niculescu, preşedintele Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice şi preşedintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România. Metodologia este disponibilă şi în varianta electronică şi poate fi descărcată gratuit de pe site-ul www.alternativesociale.ro. Lucrarea şi cursurile de instruire au fost create şi organizate în cadrul proiectului “O viaţă mai bună pentru vârstnici”, finanţat de Fundaţia “UniCredit” şi implementat de Asociaţia AAlternative Sociale” în perioada aprilie 2011- septembrie 2012.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;