5:32 pm - Saturday November 25, 1251

Tot mai mulți ieșeni primesc înapoi banii plătiți în plus la încălzire

Echipele mixte ale Primăriei municipiului Iași și Dalkia Termo Iași, sprijinite de reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice (ANRSC) au continuat activitatea de control, verificare și revenire în legalitate desfășurată la asociațiile care au repartizat ilegal costurile în sezonul de încălzire 2013-2014. În urma acestor acțiuni, tot mai mulți ieșeni își primesc înapoi banii pe care i-au plătit în plus la încălzire pe lista de întreținere, din cauza erorilor de calcul, sau a nerespectării legislației în cadrul asociațiilor respective. Astfel, după cum au precizat reprezentanții Dalkia Termo Iași, 689 de familii din Iași au beneficiat până în prezent de măsurile reparatorii în urma verificărilor efectuate de reprezentanții companiei, respectiv de Primăria municipiului Iași, prin Serviciul ”Asociații de Proprietari” și Serviciul ”Energetic și de Utilități Publice”. De remarcat faptul că la primul bilanț al acțiunii, făcut pe 10 aprilie 2014, numărul acestora era de doar 156 de familii.  ”În prezent, din cele 144 asociații de proprietari descoperite că încalcă legea au rămas în atenția noastră 53 de cazuri, care vor fi soluționate în perioada imediat următoare (este vorba de 33 de verificări rămase de făcut, în teren, de Serviciul Asociații de Proprietari al Primăriei, și de 20 de reveniri la somațiile scrise deja, transmise asociațiilor în cauză)”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, directorul comercial al Dalkia Termo Iași, care a  subliniat că este de remarcat numărul relativ mare de nereguli constatate, inclusiv la asociațiile administrate de către firme private (societăți de administrare imobile). ”Din păcate, nici societatea Termo-Service nu face excepție, motiv pentru care ne exprimăm speranța că noua conducere a societății va duce la bun sfârșit demersurile începute recent în scopul respectarii legii și asigurării respectului pentru clienții Serviciului Public de Termoficare din Municipiul Iași. Suntem convinși că în foarte scurt timp, prin punerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Iași a proiectelor de hotărâre pentru cele trei regulamente dezbătute public în ultimele zece luni (regulamentul de înființare, organizare și  funcționare a asociațiilor de proprietari din municipiul Iasi, regulamentul de atestare a administratorilor de imobile – persoane fizice, regulamentul de autorizare a administratorilor persoane juridice – firme de administrare a imobilelor), se va face un pas important și esențial în asigurarea tuturor condițiilor pentru ca fiecare client al sistemului centralizat de termoficare să beneficieze de cel mai bun serviciu la prețul corect”, a mai afirmat Ana-Maria Icătoiu.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;