La sediul Primăriei a avut loc semnarea contractului pentru realizarea unui noi instalaţii de desulfurare la CET II Holboca, în cadrul unui proiect european ce vizează reabilitarea sistemului de termoficare din municipiu. Documentul a fopst semnat, din partea autorităților locale, de primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, iar din partea firmei câștigătoare a licitației, de Valeriu Iftimie, directorul acestei companii. Contractul de lucrări este o parte importantă a proiectului cu fonduri europene derulat pentru reabilitarea sistemului de termoficare din munipiu, ce are în vedere şi reducerea emisiilor din atmosferă pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldură. Valoarea proiectului este de 119 milioane lei, acesta având incluse mai multe obiective, cel mai important dintre acestea fiind montarea unei noi instalații de desulfurare, reprezentând 39% din totalul proiectului. Firmele câştigătoare a licitaţiei pentru execuţie, Elsaco Electronic SRL şi TMUCB SA, urmează să monteze şi o instalaţia pentru reducerea emisiilor de dioxid de sulf în maxim 20 de luni. Instalaţia de desulfurare va aigura conformitatea la normele europene de mediu, acest lucru fiind absolut necesar, pe de o parte – pentru obţinerea de către centrala ieşeană a permisului de funcţionare şi, pe de altă parte – pentru reducerea costurilor de producţie a central/ “Suntem într-o întârziere foarte mare, pentru că cei care au concurat până acum la licitație după ce au câștigat au contestat contractul și nu au semnat contractul. Am stat foarte mulți ani în instanță. Astăzi (joi, 31 iulie – n. r.), în sfârșit, semnăm un contract care are o valoare foarte mare,” a spus primarul Gheorghe Nichita. La rândul său, directorul firmei câștigătoare a licitației, Valeriu Iftimie, a explicat în ce constă proiectul: “Fumul care trece prin coșul de fum va trece prin instalația asta și îl va face mai curat, deci instalația va funcționa continuu. Sunt câteva chestii de conexiune care se pot face în vara anului viitor, deci nu e nicio legătură cu a opri la oameni căldura. Va fi o luptă contra cronometru și aici trebuie să văd cum așezăm noi toate lucrările și tot ce trebuie făcut în așa fel încât să finalizăm la sfârșitul anului viitor”, a precizat Valeriu Iftime.
Proiect european privind realizarea unei noi instalații de desulfurare la CET II Holboca
Filed in: Economic, Informațía zilei