CSMS Iași continuă să se afunde în subsolul Ligii I, obținând doar două puncte după trei etape, lucru îngrijorător dacă ținem seama în la sfârșitul acestui sezon vor retrograda în divizia secundă nu mai puțin de șase formații. Duminică, 10 iulie, pe Stadionul ”Emil Alexandrescu”, în prezența a circa 5.000 de spectatori, elevii lui Marius Lăcătuș au pierdut categoric, cu scorul de 1-5 (1-1), partida disputată în compania ”lupilor galbeni”, după un meci execrabil, departe de pretențiile unor fotbaliști de prima ligă. De la gazde, singurul care a ”strălucit”, dovedindu-se cu un ”cap” peste colegii săi, a fost brazilianul Wesley, cea mai recentă achiziție a ieșenilor. După un început timid din partea ambelor echipe, ploieștii au deschis scorul, în minutul 19, prin Felipe Texteira, la prima ocazie a oaspeților. Gazdele resimt din plin șocul primirii golului și continuă să nu lege nimic la mijloc, asta până în minutul 26, când în urma unei centrări perfecte de pe partea stângă a lui Ciucur, ”perla” Iașului, brazilianul Wesley, înscrie cu caputul din șase metri. Este momentul în care elevii lui Răzvan Lucescu se trezesc la viață și își aduc aminte că numai cu trei zile în urmă au zdrobit pe Viktoria Plzen cu 4-1, chiar în Cehia, în turul trei preliminar al Europa League. Tamuz iese la rampă și ratează incredibil în min. 34 (reluare cu capul din zona punctului cu var, puțin peste poartă) și min. 38 (șut pe lângă poartă din șapte metri). Mutu are și el șansa să modifice tabala de amrcat în min. 42 (șut frumos din alergare, pe lângă poarta lui Caparco). În min. 45, Mitic, de la gazde, vede direct cartonașul roșu din partea arbitrului Cristi Balaș, după un atac ”criminal” din spate, cu ambele picipore, asupra lui Albin. Rămasă în zece oameni, CSMS Iași nu a mai pus niciun fel de probleme oapeților în repriza a doua, ”lupii galbeni” zburdând pur și simplu pe teren, impulsionați de Mutu, Tamuz și Felipe Texteira. Adrian Mutu face 1-2 în min. 50, după un șut plasat din interiorul careului, după care iese la rampă israelianul ”Toto” Tamuz , care reușește o ”dublă” în min. 56 și 72, moment în care spectatorii încep să părăsească stadionul. Scorul final, CSMS Ișai – Petrolul Ploiești 1-5 este stabilit în min. 90 de Juan Albin, în urma unei lovituri libere excelent executate. Așa s-a scris istoria unui meci, pe care ieșenii vor trebui să–l uite cât mai repede, întrucât în etapa viitoare vor da piept, în deplasare, cu Astra Giurgiu. Au evoluat echipele: CSMS Iași: Caparco – Mitic, Plămadă, Cr. Munteanu, Voicu (min. 69 Vladu) – Olah, Crețu (min. 65 Dedu), Bosoi, Wesley, Ciucur – Pălimaru (min. 67 Călugăru); Petrolul Ploiești: Pehanca – Alcenat, Gerlado, Gersson, Fanchone – De Lucas (min. 82 Marinescu), Mustivar, Texteira, Albin, Mutu (min. 78 Nepomucenco) – Toto Tamuz. Clasamentul Ligii I după trei etape se prezintă astfel: 1. PETROLUL – 9 p, 2. Steaua – 9 p, 3. Dinamo – 7 p, 4. Astra – 6 p, 5. ASA Tg. Mureș – 5 p, 6. Gaz Metan – 5 p, 7. CFR Cluj – 4 p, 8. Rapid – 4 p, 9. Concordia Chiajna – 3 p, 10. FC Botoșani – 3 p, 11. Ceahlăul Piatra Neamț – 3 p, 12. Viitorul Constanța – 2 p, 13. Pandurii Tg. Jiu – 2 p, 14. CS Universitatea Craiova – 2 p, 15. CSMS Iași – 2 p, 16. ”U” Cluj – 1 p, 17. Oțelul Galați – 0 p, 18. FC Brașov – 0 p.
Depășiți la toate capitolele: CSMS Iași – Petrolul Ploiești 1-5 (1-1)
Filed in: Informațía zilei, Sport