În prima parte a anului 2014, Aeroportul Internațional Iași a înregistrat un profit de 328.752 lei (aproximativ 100.000 de dolari), ca urmare a activității de exploatare a spațiilor locative cu destinație de închiriere, a spațiilor publicitare și a parcării destinate pasagerilor. Rezultatul financiar obținut face referire la partea de activitate economică, legată de gestiunea activităților non-aeronautice. “Creșterea aceasta este înregistrată utilizând la maximum vechea infrastructură. Aeroportul Iași demonstrează că începând cu anul 2012 a abordat modele de afacere sănătoase și că, în nevoia de investiție uriașă pentru a aduce infrastructura aeroportuară și facilitățile ei la parametrii normali, a înțeles să aducă și eficiență economic, precum și plus valoare afacerii. De aceea, perspectiva de dezvoltare este încurajatoare, mai ales acum, când venim pe piața de profil cu infrastructura nouă. Prognoza este optimistă și în ceea ce privește activitatea aeronautică, toate calculele noastre arătând că odată cu atingerea pragului de 500.000 pasageri anual, putem genera profit și din activitatea de bază, reușind performanța să ieșim de sub umbrela finanțării publice a cheltuielilor curente ale regiei”, a declarat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Iași. De remarcat este faptul că modele de succes în privința veniturilor non aeronautice, la nivelul aeroporturilor foarte dezvoltate, indică o pondere de 35% a acestor venituri din totalul veniturilor unui aerodrom. “Atingerea unor ponderi ridicate a veniturilor non aeronautice în totalul veniturilor aeroportuare presupune existența unor suprafețe foarte mari cu astfel de destinație, precum și posibilitatea asigurării unor afaceri conexe transportului aerian în incinta aeroportului. Noi vom face tot ce se poate pentru a dinamiza această latură a activității, folosind eficient tot ce avem la dispoziție și încercând să obținem un procent rezonabil al activităților non aeronautice, maximul raportat la capacitățile viitorului Aeroport Internațional Iasi”, a adăugat Marius Bodea.
Profit de o sută de mii de dolari pentru Aeroportul Internațional Iași în primul semestru al anului
Filed in: Economic, Informațía zilei