Ionuț Chirilă este noul antrenor al CSMS Iași, după ce conducerea clubului ieșean i-a reziliat contractul lui Marius Lăcătuș, din cauza rezultatelor slabe înregistrată de formația din Copou în primele cinci etape din actualul sezon. Fostul antrenor al Concordiei Chiajna a semnat un contract valabil pe un an cu CSMS, el urmând să încaseze lunar suma de 5.000 de euro, cu 1.000 de euro mai puțin decât predecesorul său. La Iași, Ionuț Chirilă îi va avea drept colaboratori pe Adrian Keressy (antrenor secund) și pe Benone Dohot (antrenor de portari). De asemenea, la echipă va fi adus un nou preparator fizic, italianul Diego Zizzo, același cu care noul antrenor al Iașiului a lucrat și în perioada în care acesta a fost la Chiajna. Ionuț Chirilă și-a intrat imediat în ”pâine”, el conducând joi după amiază primul antrenament al CSMS, pe terenul II din Complexul Sportiv ”Emil Alexandrescu”. Înainte de aceasta, tehnicianul a susținut o conferință de presă, alături de președintele executiv al CSMS, Florin Prunea, în cadrul căreia a expus o parte dintre obiectivele sale la noua echipă. ”Am acceptat să preiau echipa ieșeană, pentru a mă alătura acestui proiect frumos și sper să pun umărul, alături de domnul primar Nichita, de președintele Florin Prunea, de suporteri și de dumneavoastră, presa, la formarea unei echipe puternice. Proiectul meu este ca acest club să devină profitabil în câțiva ani, să se autofinanțeze, să vândă doi jucători pe an la cluburi din străinătate. Acesta este viitorul. Ne așteaptă o muncă foarte grea, pentru că nu am preluat echipa de la început. Pentru a-ți impune un stil de joc este nevoie de timp. Cu tact și inteligență sper ca această preluare să se faca lent și nu abrupt”, a declarat Ionuț Chirilă. În ceea ce privește filosofia de joc, Chirilă a spus că este adeptul fotbalului total, în care ideea de bază o reprezintă polivalența jucătorilor. ”Filosofia mea este următoarea: echipa să fie polivalentă, să treacă ușor de la un sistem de joc la altul; coordonatorul de joc este jucătorul care are mingea, advesarul să joace în funcție de noi, nu noi în funcție de adversar. Jocul va fi bazat pe posesie, pe circulatia mingii, ofensiv””, a afirmat noul antrenor principal al CSMS. După cinci etape scurse din actualul campionat, formația ieșeană se află pe locul 15 (retrogradabil), având accumulate doar trei puncte, în urma rezultatelor de egalitate, scor 0-0, înregistrate cu Viitorul Constanța și Oțelul Galați (acasă), respective cu Gaz Metan Mediaș (în deplasare). Obiectivul trasat lui Ionuț Chirilă de conducerea CSMS îl reprezintă clasarea pe unul din locurile 1-10 la sfârșitul campionatului.