Iaşi Business Days – cel mai amplu eveniment de afaceri din România ajunge la Iaşi

A 16-a ediţie a Business Days va reveni la Iaşi după doi ani, în perioada 1-2 octombrie, cu un program complex de acţiuni şi speakeri de top, conform tradiţiei sale formate în ultimii patru ani. Desfăşurat în cadrul Centrului de Evenimente din incinta complexului Palas Mall, Iaşi Business Days (www.businessdays.ro/ iaşi-2014) va reuni, ca şi în cazul ediţiilor de până acum, un număr de aproximativ 1000 de antreprenori, middle şi top manageri, profesionişti şi specialişti din diverse arii de business, precum avocaţi, medici, contabili etc.
“Iaşi Business Days va fi un eveniment cu răsunet internaţional, de care te vei bucura dacă decizi să faci parte din el sau te vei întrista dacă iei decizia să stai deoparte, dar vei vedea rezultatele imediate pe care concurenţa sau prietenii tăi o vor avea în urma participării la ea”, arată Laszlo Pacso, manager de proiect. „La nivel naţional deţinem câteva recorduri absolute, greu de doborât: cel mai mare număr de participanţi, cea mai calitativă audienţă dintre evenimentele de business, cel mai mare număr de speakeri de top, specialişti, experţi, consultanţi, manageri de top, expaţi, oficialităţi cu care te poţi întâlni pe metru pătrat pe durata celor două zile, singurul eveniment din România unde tichetele de acces sunt multipass, singurul eveniment din România unde poţi experimenta 5 moduri diferite de generare de oportunităţi, fiecare cu mecanisme de măsurare concretă a rezultatelor şi a eficienţei. Toate astea pentru cel mai bun raport investiţie/calitate/beneficii”, mai spune Laszlo Pacso.
Evenimentul de la Iaşi va continua succesul ediţiei anterioare, desfăşurată la Cluj, care a înregistrat peste 1.300 de participanţii provenind din domenii precum comerţ (15,5%), servicii profesionale (11%), IT (10,7%), bănci şi instituţii (7,9%), online (4,5%), publicitate (4,1%) etc.
Cel mai amplu eveniment de afaceri din România este singura manifestare de profil din ţara noastră care realizează o cercetare de piaţă şi interviuri cu o lună şi jumătate înainte de a desena programul, pentru a identifica cât mai exact nevoile şi provocările mediului de business din regiune. Temele manifestărilor sunt alese în urma analizei rezultatelor cercetării.

7 motive pentru care Iaşi Business Days aduce valoare în dezvoltarea fiecărui participant
– Calitatea speakerilor, prezenţi pentru a te inspira şi pentru a te ajuta să-ţi dezvolţi abilităţile de management şi antreprenoriale, prin exemple din propria lor experienţă;

– Numărul mare de specialişti, experţi şi consultanţi din diverse domenii, prezenţi pentru a te ajuta să găseşti soluţii şi răspunsuri la problemele şi provocările cu care te confrunţi; 

– Participarea speakerilor străini, care vor prezenta concepte de ultimă oră la nivel internaţional în cadrul conferinţelor, dar şi al Masterclass-urilor;
– Tipuri de acces adaptate bugetului, interesului şi timpului fiecăruia;
– Este singurul eveniment din România care are tipuri de acces MULTIPASS, ce permite intrarea cu acelaşi badge pentru mai multe persoane, dar nu în acelaşi timp;
– Este singurul eveniment în care toate manifestările sunt filmate şi înregistrate, permiţând astfel celor care nu au putut merge la o anumită manifestare pentru că au ales alta, să poată achiziţiona fie acces online premium pe platforma video Business Days TV, unde pot vizualiza workshopurile la care nu au fost, fie pot achiziţiona DVD-ul cu înregistrarea manifestării, direct din magazinul online Business Days, imediat ce sunt disponibile;
– Evenimentul este transmis live (conferinţele şi mesele rotunde), astfel încât oameni de afaceri din alte colţuri ale ţării care nu pot fi prezenţi pot vedea şi înţelege care sunt preocupările mediului de business din regiune.
În cadrul Iaşi Business Days va fi lansat numărul al treilea al revistei Business Days Magazine, care va fi distribuită gratuit participanţilor la eveniment. Costurile tichetelor de acces precum şi formularul de înscriere se găsesc pe pagina dedicată http://www.businessdays.ro/Evenimente/Iaşi-2014/Abonamente. Tipurile de acces BASIC şi PREMIUM sunt MULTIPASS şi permit accesul la eveniment cu acelaşi badge pentru mai multe persoane, nu în acelaşi timp. Studenţii beneficiază de 50% reducere pe baza carnetului de
student, însă pentru ei există un număr limitat de locuri. Printre speakerii invitaţi ai acestei ediţii se numără personalităţi care au un cuvânt de spus în lumea afacerilor, precum Giorgio Fabbri, Paul J.R. Renaud, Aco Vidovič, Marius Ghenea, Felix Pătrăşcanu, Dragoş Anastasiu, Sergiu Neguţ, Florentin Banu, Madi Rădulescu, Amalia Sterescu, Doina Cepalis, Adrian Cioroianu şi mulţi alţii.
Iaşi Business Days este organizat cu sprijinul partenerilor săi: Raiffeisen Leasing, EY, Baker Tilly, Fan Courier, AON, Unicredit Ţiriac Bank, Intel, DPD, Microsoft, SRB, United Business CENTER, Palas Mall, Tehnopolis, Aeroport Iaşi, BrandFusion, Arobs, Genoveva Hossu, Toyota, Autonom Rent-a-Car, HostWay, MMC, TUI Travel Center, Peroni Italy, Aqua Carpatica, Timişoara Toastmasters, Dallmayr Kaffee, Casă de Vinuri Cotnari, BittNet, DaedalusMillwardBrown, Universul Juridic, Fotograful oficial: Business Channel, Soft Expert, Buticul de Inspiraţie by Dana Tudor s.a.

 Iaşi Business Days este un eveniment organizat de ADeSCO (Asociaţia Dezvoltatorilor de Soluţii de Comunicare Online) şi Newfield Consulting, având ca şi co-organizator MMC. ADeSCO este o organizaţie non-profit al cărei scop este acela de a crea o cultură antreprenorială sănătoasă şi durabilă în România.

Filed in: Economic

Comments are closed.

;