Sâmbătă, 13 septembrie 2014, ora 11, la Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, va avea loc lansarea volumului „Trandafirul de o vară”, autor Olina Petrov, din colecţia „Cărţile Dunării”, apărut sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei Iaşi şi prezentat de criticul Mioara Bahna din Râmnicul Sărat.
La eveniment vor fi prezenţi poetul Horia Zilieru şi scriitorul Emilian Marcu din Iaşi, Ioan Ştifii, Dan Fripis şi Gabriel Maftei membrii ai Cenaclului „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
Momentul artistic al evenimentului va fi susţinut de rapsodul Rodica Ioniţă Grosu şi interpretul folk Sterian Dăriuţă.
Proiectată ca parte dintr-un roman, naraţiunea Olinei Petrov, Trandafirul de o vară, cuprinsă în colecţia Cărţile Dunării, apărută sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei din Iaşi, este, în primul rând, o proiecţie a blândeţii, a duioşiei, a căldurii sufleteşti pe care oricine le poate simţi în preajma autoarei şi care, în mod firesc, îşi construieşte personajele după chipul şi asemănarea sa.
Mioara Bahna
Organizatori: Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi şi Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” Târgu Frumos.