Cele mai noi tehnologii Delphi în materie de sisteme de propulise, siguranță, infotainment și arhitectură de sistem vor fi prezentate în cadrul ”IAA Commercial Vehicles”, cel mai mare târg de profil din lume, care va avea loc în perioada 25 septembrie – 2 octombrie la Hanovra (Germania). “Delphi este un lider în dezvoltarea tehnologiilor pe care șoferii de vehicule comerciale le așteaptă, ajutând în același timp producătorii să îndeplinească reglementările globale actuale și viitoare. Cei mai noi senzori cameră și radar, sisteme de injecție și tehnologii infotainment prezente pe camionul Tech Truck vor ajuta producătorii de vehicule comerciale să dezvolte vehicule prietenoase cu mediul, ajutând șoferii să fie în condiții de siguranță și să rămână conectați”, a declarat Jeff Owens, chief technology officer Delphi. Delphi Automotive PLC (NYSE: DLPH) este furnizor de top de tehnologii pentru automobile, vehicule comerciale şi alte segmente de piaţă. Cu sediul central în Gillingham, Marea Britanie, Delphi operează centre tehnice majore, unităţi de producţie şi centre de servicii pentru clienţi în 32 de ţări, cu sediul regional în Bascharage, Luxemburg, Sao Paulo, Shanghai şi Troy, Michigan. Delphi oferă inovații pentru lumea reală, cu tehnologii care fac mașini și camioane mai inteligente şi mai sigure, precum şi mai puternice şi eficiente. Fabrica Delphi de la Miroslava (județul Iași) și-a început activitatea în anul 2009, pornind la drum cu un număr de doar 30 de angajați. În prezent, la fabrica Delphi de la Iași lucrează peste 2.000 de persoane, iar portofoliul de produse depășește numărul 1.200 de componente. Delphi Iași se întinde pe o suprafață de 35.000 de metri pătrați și produce pompe de injecție de înaltă presiune și injectorare pentru sistemele common rail, sistem care permite injectoarelor să distribuie o cantitate exactă de combustibil pe durata de funcţionare a motorului. Printre clienţii Delphi se numără nume cunoscute pe plan mondial, cum sunt Ford PAG, Hyundai, Kia, PSA Peugeot Citroën, Renault-Nissan, Ssangyong, Suzuki, sau Daimler-Chrisler.
Cele mai noi tehnologii Delphi, prezentate la ”IAA Commercial Vehicles”, de la Hanovra
Filed in: Economic