La Miroslava va fi inaugurat un ”Centru de informare turistică”

Vineri, 19 septembrie, în comuna Miroslava va avea loc inaugurarea oficială a ”Centrului de Informare Turistică”, eveniment inclus în cadrul celei de-a II-a ediții a ”Zilelor Turismului la Miroslava’’. La manifestare, care va avea loc începând cu ora 10.00, și-au anunțat participarea președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, prefectul județului Iași, Dan Carlan, parlamentari de Iași. La inaugurare va fi prezentă, de asemenea, și Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului. Cu acest prilej, primarul comunei Miroslava, Dan Niță, și președintele Consiliului Raional Fălești (Republica Moldova) vor semna un acord de colaborare privind cooperarea în domeniul promovării turistice. De asemenea, Primăria Miroslava va acorda sprijinul necesar Consiliului Raional Fălesti, în vederea deschiderii în această localitate a unui ”Centru de Informare Turistică”. Ediția din acest an a ”Zilelor Turismului la Miroslava” a debutat oficial joi, 18 septembrie, cu un concert de muzică populară, susținut de binecunoscuții rapsozi Viorica Macovei și Constantin Bahrin. Duminică, 21 septembrie, în ultima zi a manifestării, pe scena special amplasată de lângă sediul primăriei din localitate va susține un recital extraordinar cunoscutul interpret Ion Suruceanu.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;