5:32 pm - Saturday November 25, 5409

Cei mai buni fermieri din Regiunea de Nord-Est, premiați la Târgul ”AGRALIM”

Sâmbătă, 20 septembrie, în cadrul Târgului pentru Fermieri ”AGRALIM” au fost decernate premiile pentru fermierii anului în Regiunea de Nord-Est, un număr de 23 de fermieri din județele Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava și Vaslui fiind premiați de juriu la cele 12 categorii principale înscrise în competiție. Premii speciale au fost acordate pentru viziunea şi rezultatele afacerii, marketing și piață, tehnic, leadership, impact social, măsuri de protecție a mediului. Evenimentul a avut loc la ferma Ezăreni a Staţiunii didactice a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, din comuna Miroslava. În competiție, fermierii s-au remarcat nu doar prin puterea financiară sau cifra de afaceri, în stabilirea criteriilor de acordare a premiilor fiind coroborate mai multe aspecte. Şanse egale au fost acordate companiile mari și companiilor mici, mijlocii și medii, fiind încurajată şi iniţiativa la nivel de întreprinderi individuale. La prima secţiune din competiţie au fost înregistrate 75 de candidaturi, regulamentul prevăzând înscrierea individuală, prezentarea dosarului de candidatură şi o analiză amănunţită a acestuia, realizată de juriu. În acest an, juriul a fost compus din reprezentanţi ai organizatorilor, USAMV Iași și un reprezentant al mass-media. ”Prin intermediul festivităţii de premiere a fermierilor, organizată în cadrul Târgului pentru Fermieri AGRALIM, este încurajată excelența în agribusiness, inițiativa și profesionalismul în agricultură, fiind promovate experiențe de succes în agricultură în regiunea de Nord-Est, fermieri și specialiști în agricultură care creează plusvaloare în domeniile în care activează. Noutăţile ediţiei 2014 a festivităţii de premiere a excelenţei în agricultură în Regiunea de Nord-Est au fost organizarea pe două secţiuni a festivităţii – premierea fermierilor proactivi, care s-au înscris în concurs prin completarea şi depunerea formularului de participare şi evidenţierea de către direcţiile agricole a performerilor în producţia agrozootehnică din fiecare din cele şase judeţe ale Moldovei și, respectiv, acordarea de premii speciale pentru viziunea afacerii, marketing și piață, leadership, grija acordată protecției mediului, responsabilitate socială. Ediția din acest an a Târgului pentru Fermiei ”AGRALIM” , eveniment organizat de ABplus Events, în colaborare cu USAMV Iași și cu sprijinul primăriei comunei Miroslava, s-a desfășurat în perioada 18-21 septembrie și a constat în organizarea unei expoziții în câmp, amenajată la opt kilomentri de Iași, pe o suprafață de zece hectare, la care au participat cu standuri expoziționale peste o sută de companii naționale și din străinătate, completată de o zonă de prezentare a loturilor agricole demonstrative și demonstrații cu mașini și utilaje agricole, echipamente zootehnice, inputuri, prestatori de servicii și furnizori de soluţii complete pentru ferme, în programul ediției din acest an fiind incluse și câteva evenimente speciale, printre care s-a numărat și ”Forumul Agricol al Regiunii de Nord-Est”, manifestare aflată la cea de-a treia ediție.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;