În prezența prefectului Dan Cârlan și a inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Camelia Gavrilă, pe esplanada din fața Instituției Prefectului Județului Iași a avut loc miercuri, 24 septembrie, recepția oficială a altor nouă microbuze școlare noi, destinate unor localități din județul Iași, în cadrul programului național derulat de Ministerul Educației Naționale. Astfel, după ce săptămâna trecută au fost predate trei microbuze către primăriile din Gorban, Hălăucești și Tătăruși, miercuri a venit rândul primăriilor din Bivolari, Ciortești, Comarna, Costești, Drăgușeni, Erbiceni, Ion Neculce, Țigănași și Țibana să intre în posesia mijloacelor de transport pentru deplasarea la școală a elevilor, urmând ca în luna noiembrie, alte cinci comune din județ, respectiv Cotnari, Cristești, Golăești, Românești și Țuțora, să beneficieze, la rândul lor, de această oportunitate. După cum a declarat Camelia Gavrilă, inspectorul școlar general al IȘJ Iași, necesarul de microbuze școlare pentru județul Iași este, în acest moment, de 35 de unități, diferența dintre cele primite până acum și cele care urmează să fie primite în continaure urmând să fie asigurată în cadrul etapelor nr. II și III a programului național inițiat de MEN. În prima etapă, care a avut loc în această vară, Ministerul Educației Naționale a distribuit un număr de 600 de microbuze școlare în localități din întreaga țară. În cea de-a doua etapă, care se va desfășura în perioada octombrie – noiembrie 2014, ministerul va repartiza alte 650 de microbuze școlare. Microbuzele, marca Opel, sunt de culoare galbenă, pe fiecare dintre acestea fiind inscripţionat textul: ”Microbuz achiziţionat de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice” . Autovehiculele au o capacitate de 16+1 locuri şi costă, fiecare, 26.933 de euro, cu TVA. Livrarea microbuzelor a fost făcută cu un set de rezervă de cinci anvelope de iarnă, iar garanţia acestora este de cinci ani, în limita a 150.000 de kilometri.
Județul Iași a primit încă nouă microbuze de la Guvern, destinate transportului elevilor din mediul rural
Filed in: Educație, Informațía zilei