Program de suport pentru copiii afectați de divorț, lansat de Asociația ”Alternative Sociale”

Asociația ”Alternative Sociale” va lansa viner, 26 septembrie, un program de suport pentru copii afectați de divorț. Creat în premieră în România de către Asociația ”Alternative Sociale”, programul suport își propune să minimizeze impactul și consecințele negative pe care divorțul le are asupra dezvoltării armonioase a copiilor. Potrivit iniatorilor, programul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani și cuprinde un set de 12 ședințe. Ca urmare a parcurgerii acestui program, copiii vor recunoaște realitatea rupturii maritale, se vor detașa de conflictul și  suferința părinților, vor depăși sentimentul de pierdere și vor accepta permanența divorțului. ”În 2013, în România s-au înregistrat 28.000 de cupluri care au pus capăt căsniciilor, potrivit Institutului Național de Statistică. De cele mai multe ori, în spatele acestor divorțuri se află copii care au nevoie de ajutor specializat pentru a putea depăși acest episod dificil din viața lor. Pe termen scurt, consecințele negative ale divorțului asupra copilului se manifestă prin furie și resentimente față de unul sau ambii părinți, anxietate și tristețe apărute ca urmare a schimbărilor care apar în viața lui, a sentimentelor de inutilitate și neputință, precum și prin pespective pesimiste asupra viitorului. Pe termen lung, acești copii pot avea tulburări de somn, concentrare slabă, probleme în relația cu colegii și profesorii, randament școlar scăzut și tulburări de alimențatie”, a declarat dr. Cătălin Luca, director executiv al Asociației ”Alternative Sociale”. Evenimentul de lansare a proiectului va avea loc la Hotel Ramada, sala ”New York”, între orele 14.00-16.00, la manifestare urmând să fie prezenți specialiști care intră în contact cu copii afectați de divorțul părinților.

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;