Spectacol cu muzică, dans și foc de artificii la deschiderea anului universitar 2014-2015 la UMF Iași

Luni, 29 septembrie, începând cu ora 17.00, pe esplanada din fața UMF va avea loc ceremonia de deschidere a anului universitar 2014 – 2015 a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iași, eveniment care se va desfășura sub sloganul “Diversitate și Multiculturalitate”, subliniază poziția universității de medicină ieșene, de lider național în domeniul învățământului superior medical, precum și expunerea internațională a acesteia. Festivitatea se va deschide cu ceremonialul ”Drapelelor Națiunilor”, moment care deja a devenit o obișnuință , urmat de mesajele rectorului UMF, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, și ale invitaților speciali, precum și de premierea studenților care s-au remarcat anul universitar trecut prin rezultate deosebite. La ora 19.00 este programat spectacolul “Ritm.Dans.Fantezie. Călătorie în jurul lumii în pași de dans”, care propune o călătorie în pași de dans în jurul lumii, cu participarea extraordinară a Orchestrei simfonice a Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta maestrului Sabin Păutza. Spectacolul integrează în conceptul său mesajul multiculturalității și diversității, putând fi privit înainte de toate ca un salut creativ adresat studenților care reprezintă la UMF Iași un număr de 84 de națiuni. Evenimentul se va încheia la ora 21.00, cu un spectacol de artificii însoțit de prezența pe scenă și energia lui Ovidiu Lipan Țăndărică. “Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași își deschide porțile, a 135-a oară, pentru un nou an universitar. Mesajul universității către cetate este, în acest an, cel al responsabilității sociale, pe care universitatea și-l asumă atât pentru educație cât și pentru asistența medicală. Aceasta este rațiunea pentru care a fost elaborată o strategie investițională până în anul 2020, o investiție de peste 67 milioane de euro pe care cu mândrie putem spune că o vom realiza până în 2017.” a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF)  “Grigore T. Popa” din Iași. Festivitatea de deschidere va fi transmisă în direct de TVR IAȘI și TVR 3 Pentru rudele și prietenii studenților din străinătate, ceremonia va fi transmisă online pe platforma de e-learning www.umfiasi.ro.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;