Seven Hills International School, singura şcoală internaţională cu predare exclusiv în limba engleză din Regiunea de Nord-Est, vine în întâmpinarea elevilor ieşeni cu un program de after school interactiv.
Părinţii care doresc să le ofere copiilor o alternativă constructivă de petrecere a timpului liber vor găsi laSeven Hills o ofertă completă, care îmbină studiul cu atelierele distractive de dezvoltare a abilităţilor personale. Programul se desfăşoară de luni până vineri, în intervalul orar 12.30 – 16.30/ 17.00/18.00 şi include: masă de prânz, consiliere în pregătirea temelor, studiul intensiv al limbii engleze şi participarea lacluburi de dezvoltare personală. Astfel, elevii vor avea posibilitatea să aprofundeze informaţiile învăţate la şcoală şi vor studia limba engleză împreună cu profesorii Seven Hills instruiţi după sistemul Cambridge. Totodată, copiii pot opta pentru clubul de balet, cel de limbi moderne sau pot învăţa să cânte la un instrument, precum pian, vioară, chitară sau flaut.
Oferta Seven Hills este dedicată elevilor din clasa pregătitoare până la clasa a IV-a, însă la cluburile de dezvoltare personală şi a abilităţilor pentru viaţă pot participa şi elevii claselor V – VIII. Cursurile şi atelierele se desfăşoară la sediul Seven Hills International School din ansamblul urbanistic Palas, într-un spaţiu modern şi vesel, dotat cu echipamente IT de ultimă generaţie şi cu sală de muzică.
Programul complet After School la Seven Hills, care include masa de prânz, pregătirea lecţiilor, cursuri de limbă engleză şi un club de dezvoltare personală, presupune 500 de lei/lună.
Seven Hills International School completează oferta educaţională pentru elevii din clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a şi cu un program intensiv de limbi moderne. Copiii pot participa la cursuri de limba engleză, în vederea obţinerii Certificatului Internaţional Cambridge, dar şi la cursuri de limbă germană sau limbă italiană.