Forumul Antreprenoriatului Feminin

Revista Glare, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi şi Asociaţia Regională a Întreprinzătorilor Nord-Est organizează prima ediţie din seria de evenimente Forumul Antreprenoriatului Feminin, joi, 9 octombrie 2014, orele 10.00-13.00, la sediul Camerei de Comerţ din Iaşi, B-dul Carol I nr. 27, Dealul Copou.
Forumul Antreprenoriatului Feminin îşi propune să creeze un nucleu de susţinere şi promovare a mediului de afaceri feminin.
Întâlnirea se adresează atât antreprenoarelor cu experienţă, cât şi doamnelor aflate la început de drum sau în funcţii de conducere executivă, în căutarea de noi tendinţe sau strategii eficiente de business.
Misiunea Forumului este încurajarea spiritului inovator al afacerilor conduse de doamnele Iaşului şi creşterea competitivităţii acestora, prin crearea unei platforme de discuţii între reprezentantele mediului de business.
În cadrul Forumului vor fi discutate diferite teme, vor fi analizate problemele întâmpinate şi se va încerca găsirea de soluţii împreună, eventual apelând şi la autorităţi. Networkingul este o parte importantă a acestei întâlniri.
Prima ediţie a Forumului beneficiază de sprijinul: Susanu Clinic, MC Personal Training, Via Naturalia, Cabinetul Sanando, Agenţia Kreativo, Comunitatea Femei în Afaceri.
La discuţiile libere care se vor purta cu această ocazie, vor participa:

– Mihaela Gheran Palade, Moderator, MC Personal Training, Psiholog

– Marina Albescu, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, Director general

– Sidonia Susanu, Susanu Clinic, Medic specialist chirurgie plastică şi reconstructivă
– Cristina Nichita, Nichi Fashion, Creator de modă
– Camelia Bogdănici, Stereopsis, Medic specialist oftalmologie
– Mioara Gociu, Gemini Grup, cluster „Breasla Constructorilor Ieşeni”, Manager în construcţii
– Anca Tompea, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, Proiecte sociale
– Catrinel Zaharia, MC Personal Training, Consultanţă în management
– Liliana Ştefan, Centrul de Mediere al Camerei de Comerţ, Soluţionarea amiabilă a disputelor
– Mihaela Pavelescu, Creative Decor, Arte plastice şi design interior
– Lenuţa Alboaie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Educaţie şi afaceri
Participarea este gratuită, pe baza confirmării prealabile până la data de 3 octombrie, pe adresa de e-mail: cciasi@cciasi.ro, fax: 0232.214530 sau tel.: 0232.268001, persoană de contact: Ilona Vitan, Consilier executiv.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;