Forumul Antreprenoriatului Feminin, Ediţia I

Pe 9 octombrie, începând cu ora 10, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi va găzdui prima ediţie a Forumului Antreprenoriatului Feminin.

Forumul este organizat de Revista GLARE, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi şi Asociaţia Regională a Întreprinzătorilor Nord-Est.

„Forumul Antreprenoriatului Feminin îşi propune să creeze un nucleu de susţinere şi promovare a mediului de afaceri feminin. Această întâlnire se adresează atât antreprenoarelor cu experienţă, cât şi doamnelor aflate la început de drum pe calea antreprenoriatului sau în funcţii de conducere executivă în cadrul companiilor, în căutarea de noi tendinţe sau strategii eficiente de business” – Ilona Vitan, Coordonator executiv eveniment, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Misiunea Forumului este încurajarea spiritului inovator al afacerilor conduse de doamnele Iaşului şi creşterea competitivităţii acestora, prin crearea unei platforme de discuţii între reprezentantele mediului de business.

În cadrul Forumului vor fi discutate diferite teme, vor fi analizate problemele întâmpinate şi se va încerca găsirea de soluţii împreună, eventual apelând şi la autorităţi. „Inspiraţie, inovaţie şi comunicare vor fi direcţiile principale pe care vom dori să le abordăm, iar networkingul este o parte importantă a acestei întâlniri” – Mihaela Gheran Palade, MC Personal Training

Prima ediţie a Forumului beneficiază de sprijinul: Susanu Clinic, MC Personal Training, Via Naturalia, Cabinetul Sanando, Agenţia Kreativo, Comunitatea Femei în Afaceri.

„Intenţionăm să organizăm anual, două astfel de conferinţe, prima pe 9 octombrie, iar următoarea în martie 2015. Împreună vom urmări realizarea şi implementarea proiecte dedicate comunităţilor locale – campanii sociale, de ajutorare a copiilor isteţi dar cu posibilităţi materiale reduse, de susţinere a femeilor antreprenor aflate la început de drum, lansări de produse şi servicii, prezentări de proiecte, spectacole caritabile” – Sidonia Susanu, Susanu Clinic

Speakeri la prima ediţie:

Mihaela Gheran Palade Moderator, MC Personal Training, Psiholog
Marina Albescu Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, Director general
Sidonia Susanu Susanu Clinic, Medic specialist chirurgie plastică şi reconstructivă
Cristina Nichita Nichi Fashion, Creator de modă
Camelia Bogdănici Stereopsis, Medic specialist oftalmologie
Mioara Gociu Gemini Grup, cluster „Breasla Constructorilor Ieşeni”, Manager în construcţii
Anca Tompea Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, Proiecte sociale
Catrinel Zaharia MC Personal Training, Consultanţă în management
Liliana Ştefan Centrul de Mediere al Camerei de Comerţ, Soluţionarea amiabilă a disputelor
Mihaela Pavelescu Creative Decor, Arte plastice şi design interior
Lenuţa Alboaie Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Educaţie şi afaceri

Participarea este gratuită, pe baza confirmării prealabile până la data de 8 octombrie, pe adresa de e-mail: cciasi@cciasi.ro, fax: 0232.214530 sau tel.: 0232.268001, persoană de contact: Ilona Vitan, Coordonator executiv eveniment, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Filed in: Economic

Comments are closed.

;