FILIT 2014, prin ochii invitaţilor. Cifrele ediţiei

Ediţia a II-a a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) se încheie în această seară. Organizatorii estimează un public total de circa 35.000 de participanţi (25.000 de spectatori ai evenimentelor FILIT şi 10.000 de vizitatori ai Târgului de Carte Bookfest).

În total, în FILIT au fost implicate zilnic aproape 600 de persoane (din străinătate, din ţară şi din Iaşi): scriitori, traducători de literatură română şi străină, manageri culturali, critici literari, editori, profesori, jurnalişti, bloggeri culturali şi voluntari. Bookfest a reprezentat, la rându-i, o desfăşurare de forţe, reunind în organizare (staff-ul Asociaţiei Editorilor din România, editori, librari, responsabili de logistică) 100 de persoane.

Invitaţii FILIT au venit anul acesta din 18 ţări: Mexic, Franţa, Republica Moldova, Iran, Elveţia, Bulgaria, Danemarca, SUA, Marea Britanie, Germania, Polonia, Spania, Italia, Ungaria, Turcia, Suedia, Olanda, România. Aceştia au parcurs dus-întors pe cale aeriană 250.000 de kilometri.

Spiritul de sărbătoare a întregului oraş, interesul extraordinar al unui public tânăr pentru literatură, dimensiunea şi complexitatea festivalului, precum şi faptul că poate fi comparat cu oricare dintre evenimentele de gen din Europa sunt doar câteva dintre aspectele remarcate de oaspeţii FILIT. Redăm câteva dintre declaraţiile invitaţilor:

David Lodge: „Este prima mea vizită în România şi, luând în considerare vârsta mea, cred că va fi şi ultima, dar va fi una memorabilă. În Anglia, de obicei, aceste evenimente sunt amestecate cu festivităţile de premiere a sutelor de studenţi şi pot fi destul de obositoare. Dar aici este diferit şi abia aştept continuarea. Mă simt foarte onorat. Romanele mele, aparent, sunt foarte populare în România. Fiecare dintre ele a fost tradus în română şi am fost curios să aflu de ce. Sunt foarte recunoscător editurilor şi cititorilor mei pentru că le place să îmi citească cărţile”.

Mircea Cărtărescu: „Festivalul este la cel mai înalt nivel, aș spune eu. Este un eveniment nu numai pentru viața culturală națională, ci, din câte înțeleg, este vorba despre unul dintre chiar cele mai, dacă nu chiar cel mai mare festival din estul Europei. Este o mare reușită”.

Norman Manea: „Mă bucur că sunt aici, în capitala Moldovei noastre. FILIT e o manifestare de mare anvergură, sunt foarte mulţi scriitori, iar eu sunt aici cu prietenul meu, un mare poet american, Edward Hirsch, şi ne bucurăm amândoi de ospitalitatea voastră”.

James Meek: „Aici, literatura se pare că îi captivează şi pe cei tineri, iar asta este ceva minunat. Sunt impresionat că este doar al doilea an al festivalului. Dacă cineva mi-ar fi spus că festivalul se organizează de zece sau douăzeci de ani, nu aş fi fost aşa surprins deoarece este organizat foarte bine”.

Patrick McGuinness: „Acest festival este incredibil de dinamic, sunt atâţia oameni. Nu avem aşa mulţi oameni la festivaluri în Marea Britanie. Aţi avut un invitat care a câştigat premiul Nobel, este grozav”.

Casa FILIT din faţa Palatului Culturii din Iaşi a presupus ridicarea unui pavilion modular de aproape 1300 de metri pătraţi, fiind deservit de o echipă de circa 50 de persoane.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi este un eveniment finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Literaturii Române Iaşi. FILIT 2014 se desfăşoară sub Înaltul patronaj Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi beneficiază de parteneriatul Băncii Naţionale a României.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;