Prima atestare documentară a municipiului Iași, celebrată de Primărie

Luni, 6 octombrie, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iași, începând cu ora 17.00, va avea loc o ceremonia prilejuită de sărbătorirea primei atestări documentare a orașului Iași. Evenimentul, intitulat “Capsula Timpului – Povestea ta este şi povestea Iaşului!”, reprezintă o ocazie de rememorare și celebrare a unei bogate tradiții de istorie, artă și spiritualitate a unui oraș care și-a câștigat în timp marca-simbol de capitală culturală a țării., reunind reprezentanți ai administrației locale, ai culturii și ai spiritualității ieșene, ai mass-mediei, copiii născuţi pe 6 octombrie 2008 și familiile lor, precum și pe autorii ideii “Capsula Timpului 2008-2058”. Cu această ocazie, echipa ”IAȘI 2021” îşi propune să reactualizeze acest proiect inițiat acum 6 ani, cu elemente simbol ale Iaşului de astăzi şi să adune noua generaţie în jurul valorilor actuale ale oraşului.  Seria manifestărilor care celebrează această zi se va încheia cu un concert extraordinar de jazz, oferit de artistul Harry Tavitian, la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor. În anul 1408 Iașul a fost mentionat pentru prima dată în actele oficiale ale cancelariei domneşti, iar 6 secole mai târziu, momentul aniversar „Iaşi 600” a fost sărbătorit în Municipiul Iaşi printr-o serie de  evenimente de anvergură, printre care şi proiectul „Capsula Timpului”. Această iniţiativă s-a născut din dorința de a transmite peste ani mesajul şi imaginea Iaşului timpurilor noastre şi a avut ca finalitate realizarea unei capsule în care sunt păstrate obiecte şi amintiri pentru generaţiile viitoare. Caseta sigilată şi depozitată în faţa Palatului Roznovanu la baza monumentului aniversar „Chivotul memoriei”, creaţia artistului plastic Felix Aftene, va fi scoasă la lumină în anul 2058.  Misiunea de a transmite povestea mai departe şi de a deschide capsula peste 50 de ani a fost transmisă copiilor născuţi la Iaşi în ziua de 6 octombrie 2008 și care din data de 17 decembrie 2008 fac parte din Ordinul Capsula Timpului, organism-simbol care determină o legătură simbolică și un angajament asumat de către de familiile copiilor.  Pe 6 octombrie 2014, în ziua în care membrii Ordinului Capsula Timpului vor împlini 6 ani, echipa IAȘI 2021 îşi propune să reactualizeze proiectul cu elemente simbol ale Iaşului de astăzi şi să adune noua generaţie în jurul valorilor actuale ale oraşului. La celebrarea momentului aniversar din data de 6 octombrie 2014, vor participa personalităţi reprezentative ale lumii spirituale, artelor şi administraţiei locale, precum şi copiii din Ordinul Capsula Timpului și familiile lor, reprezentanți ai mass-mediei. În cadrul evenimentului se va prezenta proiectul multimedia „Capsula Timpului 2008-2058 – trecut şi viitor” și se va proiecta filmul „Copiii născuţi pe 6 octombrie 2008 împlinesc 6 ani”. Reprezentanţi din domeniile cultură, spiritualitate şi administraţie vor adresa mesaje pentru generaţiile viitoare, iar cele mai interesante și emoționante povești din campania „Vorbeşte despre tine, vorbeşte despre Iaşi. Povestea ta este şi povestea Iaşului” vor fi premiate. Mărturiile strânse cu această ocazie vor fi stocate şi depozitate pe suport electronic, prin intermediul paginii de internet dedicată pe site-ul www.iasi2021.ro.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;