Primăria verifică legalitatea amplasării materialelor de promovare electorală

Începând din această săptămână, Primăria municipiului Iași, prin inspectorii de specialitate și polițiștii locali, efectuează  verificări la materialele de promovare electoral, amplasate  pe raza orașului(bannere, panotaj și afișaj electoral). Potrivit reprezentanților Primăriei, verificările sunt efectuate în baza reclamațiilor venite din partea unor persoane fizice și juridice, care au anunțat  autoritatățile locale cu privire la modul cum acestea au fost amplasate pe domeniul  public. ”De la începerea campaniei, am primit câteva reclamaţii cu privire la amplasarea  unor materiale electorale pe domeniul public. Avem în vedere în special bannerele  electorale amplasate pe drumurile publice, mulţi şoferi reclamând faptul că o parte dintre  acestea obturează semnele de circulaţie, inclusiv semafoarele din intersecţii şi mă refer  la acele semafoare amplasate deasupra acestora. Sunt şoferi care s-au arătat deranjaţi  de faptul că respectivele semafoare nu mai sunt vizibile din cauza acestor bannere”, a  declarat viceprimarul Mihai Chirica. Edilul a menţionat că autorizațiile emise de municipalitate în vederea aprobării de  materiale electorale au vizat respectarea condițiilor de vizibilitate, menționând explicit  acest lucru. Acolo unde reclamaţiile se confirmă, bannerele şi alte materiale de  promovare electorală vor fi îndepărtate, urmând a fi păstrate doar acelea care sunt  autorizate conform actelor administrative aprobate. ”Vom îndepărta toate acele materiale electorale care pun în pericol traficul rutier și pietonal indiferent de formațiunea  politică sau de candidat. Nu dorim să avem incidente în trafic motivate de aceste  materiale electorale. În acțiunile noastre de verificare am cerut ajutorul Poliției Rutiere și, în aceste zile, vom verifica fiecare locație unde au fost amplasate aceste materiale  electorale, fie că vorbim de drumuri sau de trotuare”, a mai afirmat viceprimarul.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;